Vindecarea celor zece leproși. Despre recunoștința față de Dumnezeu și de oameni
Vindecarea celor zece leprosi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, intrând într-un sat, a fost întâmpinat de zece leproşi, care stând departe, au strigat rugându-L:
“Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!”. Văzându-i, El le-a răspuns: “Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor.” Dar, pe când se duceau ei, şi-au dat seama că s-au curăţit de lepră. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi Îi dădea slavă lui Dumnezeu. Acesta, care era samarinean, s-a aruncat la picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Iar Iisus a zis: “Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta, care este de alt neam?”. Apoi, i-a zis: “Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17,13-19)
Lepra era o boală foarte gravă, care acoperea corpul cu pete albe şi răni urât mirositoare, ce duceau la distrugerea progresiva a unor părţi din trup. Preoţii erau cei care constatau boala sau vindecarea leproşilor; de aceea i-a trimis Iisus să se arate preoţilor. Leproşii erau consideraţi necuraţi, şi erau obligaţi să trăiască în afara societăţii, pentru a nu transmite boala celor sănătoşi. Erau îmbrăcaţi în haine sfâşiate, iar când se apropia cineva de ei, erau obligaţi să-l avertizeze strigând: “Necurat, necurat.” Leproşii erau consideraţi ca morţi pentru rudele lor, trăind în sărăcie de pe o zi pe alta.
Este uşor de imaginat câtă bucurie au simţit ei când s-au văzut izbăviţi de acea cumplită boală, dar în bucuria lor, numai unul din cei zece şi-a amintit să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Celui Care îl vindecase. Tot aşa suntem şi noi oamenii; de multe ori uităm să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile de care avem parte. Noi, în fiecare clipă beneficiem de purtarea de grijă a Lui faţă de noi. El ne-a adus la viaţă, ne-a dat o familie iubitoare, sănătate, toate cele de care avem nevoie pentru ca să trăim şi multe, multe alte lucruri de care nici măcar nu suntem conştienţi. Dar oare există ceva din ceea ce avem care să nu fie de la Dumnezeu? Chiar şi lucrurile pe care noi le putem considera că nu sunt bune la un moment dat, ca de exemplu necazurile sau încercările care ne vin, sunt tot daruri de la Dumnezeu, care ne ajută să ne aducem aminte de El, să-I cerem ajutorul, şi să sporim în credinţă. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este întâmplător. Totul este dar de la Dumnezeu. Important este ce facem noi cu aceste daruri. Mulţumindu-I lui Dumnezeu, noi ne deschidem bunătăţii Lui şi prin recunoştinţă ne atragem alte daruri. El ne iubeşte mai mult decat ne putem noi imagina, şi ne dă cu bucurie cele mai minunate daruri.
Mântuitorul ne învaţă sa fim mulţumitori întotdeauna lui Dumnezeu şi celor prin care ne vin darurile de la El. Dumnezeu lucrează prin oameni, iar cei care fac fapte bune, sunt cei care fac voia lui Dumnezeu. Să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să le mulţumim celor care ne fac binele. Totuşi, să nu aşteptăm neapărat recunoştinţă de la oameni, şi mai ales sa nu facem faptele bune pentru a avea parte de recunoştinţă lor. Noi ştim ca Dumnezeu vede tot ce facem noi. El răsplăteşte în chip minunat faptele bune, atât aici pe pământ, dar mai ales după această viaţă. El ne învaţă să fim smeriţi, să nu încercăm să ne scoatem meritele în faţă, ci să le acoperim. Mântuitorul i-a răspuns samarineanului recunoscător: “credinţa ta te-a mântuit.” A ascuns minunea pe care El a făcut-o, punând-o pe seama credinţei acelui om. Noi oamenii, de multe ori acoperim meritele celorlalţi, iar pe ale noastre le scoatem în faţă.
Să ne aducem aminte mereu ca să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui, ştiute şi neştiute de noi, şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru binefăcătorii noştri!
Pentru credinta lui, aratata prin recunostinta, samariteanul a fost mintuit de Domnul Isus, adica i-au fost iertate pacatele. Vindecati au fost toti cei zece leprosi dar mintuit a fost doar cel ce s-a intors si a multumit lui Dumnezeu.