Pilda vameșului și a fariseului. Despre smerenie ca temelie a tuturor virtuților.
Vamesul si fariseul
Pilda vamesului si a fariseului, pe care Mantuitorul a spus-o catre cei care se credeau drepti, se citeste in prima duminica din Triod. Triodul este perioada care incepe cu trei saptamani inainte de postul mare si tine pana la sfarsitul postului. Este perioada in care crestinii isi pregatesc sufletul pentru a intampina Invierea Domnului. Perioada pregatitoare a postului incepe, nu intamplator, cu aceasta pilda a vamesului si a fariseului, in care ni se vorbeste despre virtutea de temelie a crestinismului, smerenia.
“Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” Luca(18, 9-14)
Fariseii erau o categorie de credinciosi evrei foarte rigurosi in implinirea preceptelor morale, in timp ce vamesii erau categoria cea mai dispretuita de catre evrei. Vamesii erau in slujba cotropitorilor romani, avand sarcina de a strange taxe de la popor, de multe ori fiind lacomi si necinstiti. Un astfel de fariseu si un astfel de vames, s-au suit la templu sa se roage. Amandoi , stand in templu, se rugau lui Dumnezeu. Fariseul ii multumea lui Dumnezeu pentru virtutile pe care le avea, si pentru faptul ca nu este pacatos ca altii sau ca acel vames. Vedem din rugaciunea lui ca avea grija sa nu faca fapte rele, si se straduia sa faca fapte bune: postea, se ruga, dadea o parte din castigul lui la templu. Ii dispretuia insa pe altii, si se credea pe sine drept in fata lui Dumnezeu, adica ii lipsea smerenia. Vamesul, in schimb, se vedea pe sine atat de pacatos incat nu indraznea nici sa isi ridice ochii catre cer, doar isi batea pieptul, zicand: ”Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.” Era constient de pacatosenia lui si nadajduia in mila lui Dumnezeu. Iata de ce, acesta s-a intors mai indreptat la casa lui.
In fata lui Dumnezeu toti suntem mai mult sau mai putin bolnavi sufleteste, toti suntem departe de desavarsire. Toti avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Sfantul Nicolae Velimirovici spunea despre noi oamenii ca suntem bolnavii din uriasul spital al lumii. Toti suntem bolnavi sufleteste, dar incepem sa ne vedem boala abia dupa ce incepem sa ne vindecam. Vederea pacatelor proprii este inceputul vindecarii. Cei mai bolnavi sufleteste nici nu-si dau seama cat sunt de bolnavi, nu-si vad pacatele. Dumnezeu este doctorul sufletelor noastre. Un om intelept nu se duce la doctor sa se laude cu sanatatea lui, ci ii spune toate simptomele bolii, si primeste tratamentul. Smerenia este virtutea care ne invata sa ne vedem asa cum suntem de fapt, sa ne vedem starea sufletului, sa ne vedem pacatele. Ea ne aminteste ca nu suntem nimic fara Dumnezeu, si daca avem ceva bun, avem de la Dumnezeu. Ea ne invata sa nu ne vedem mai buni decat altii, sa nu ne mandrim cu ceea ce nu este al nostru. Mandria, care este opusul smereniei, este considerata patima cea mai mare. Ea este cauza caderii ingerilor si a oamenilor. Prin mandrie cadem, ne rupem de Dumnezeu, dar prin smerenie urcam spre Dumnezeu. Smerenia este prima treapta in urcusul spre Dumnezeu, si este temelia tuturor celorlalte virtuti.