Biserica Ortodoxă "Sfânta Treime" New Westminster - Școala Duminicală

Intoarcerea fiului risipitor. Despre cainta si iertare.

audio
Intoarcerea Fiului Risipitor

Prin aceasta frumoasa pilda, care se citeste in a doua duminica din Triod, Mantuitorul ni se adreseaza fiecaruia dintre noi, aratandu-ne cu cata dragoste ne asteapta Tatal Ceresc sa ne intoarcem Acasa. Aceasta pilda o gasim in Evanghelia dupa Luca:

“Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a apropiat el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi întoarce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi! Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”. ( Ev. Luca 15, 11-32).

Noi, oamenii, suntem cu totii copii ai Tatalui nostru din ceruri. El ne-a facut buni, dar noi ne-am indepartat de El prin pacatele noastre si ne-am instrainat de El. Parintele Arsenie Boca, in cartea sa numita Cararea Imparatiei, ne spune: “De la Dumnezeu iesim, petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne intoarcem. Fericit cine se intoarce si ajunge iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta este cararea. Unii insa nu se mai intorc… Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si, cu pofte pieritoare, ii incalceste in lume. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si in asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica binelui rau si raului bine si din fiii lui Dumnezeu se fac vrajmasii lui Dumnezeu.”
Poate ca nu ne-am gandit niciodata ca de fapt cu totii suntem fii si fiice de imparat. Tatal nostru este Imparatul Imparatilor. Imparatia lui este neasemanat mai frumoasa decat orice imparatie pamanteasca. El ne-a promis ca daca ne vom sili sa fim buni si sa ne asemanam Lui, vom mosteni aceasta minunata imparatie- Imparatia Cerurilor. Atunci Mantuitorul ne va spune:“Veniti binecuvantatii Tatalui meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii.”(Mt.25,34)

In aceasta pilda il vedem pe fiul cel tanar, ca fiind atras de stralucirea inselatoare a placerilor pamantesti, se hotareste sa se desparta de tatal sau si pleaca in lume cheltuindu-si partea lui de avere in desfranari. Averea pe care fiecare o primim reprezinta darurile pe care le avem de la Dumnezeu: mintea, sentimentele, vointa. Daca nu suntem atenti sa folosim aceste daruri spre fapte bune ci le risipim urmarind placerile noastre, atunci ne indepartam de Dumnezeu si ajungem sa slujim celui viclean. Prin faptele rele hranim duhurile necurate care sunt ca niste porci carora le place necuratia. Dar in aceasta stare cazuta nu putem nicidecum sa fim fericiti. Nici o placere de pe pamant nu poate sa ne astampere foamea. Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate (sfintenie) ca aceia se vor satura, spune una dintre fericiri. Fiul risipitor, flamand si intr-o stare jalnica, isi vine in fire si se hotareste sa se intoarca la tatal lui, sa-i ceara iertare si stiind ca nu mai este vrednic sa-i fie fiu, sa-l faca macar ca pe unul din argatii (slugile) lui. Ce face insa tatal? Vazandu-l din departare ca se apropie, alearga inaintea lui si plin de dor si iubire il imbratiseaza. Nici nu-l lasa sa termine ce avea de zis ci indata porunceste unor slugi: “Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Cu aceasta nespusa dragoste il primeste Tatal Ceresc pe orice pacatos care isi vine in fire si se intoarce spre El, caindu-se de pacate lui. El ne imbraca din nou cu haina cea dintai – a nepatimirii, ne pune pe deget inelul-simbolul comuniunii cu Hristos si ne pune incaltaminte in picioare-vointa spre fapte bune. Asa cum tatal fiului risipitor a facut o petrecere de bucurie pentru intoarcerea fiului cel pierdut, tot asa Tatal Ceresc impreuna cu toti ingerii se bucura pentru fiecare pacatos care se intoarce.

Sa venim cu smerenie in fata Tatalui Ceresc si sa ne caim (sa ne para rau cu adevarat) de toate faptele, cuvintele sau gandurile rele cu care L-am suparat pe El sau pe semenii nostri.
Toate pacatele pe care le marturisim in Taina Spovedaniei cu cainta si cu hotararea de a nu le mai repeta, ni se iarta. Sufletul nostru se imbraca din nou cu haina curata a nepatimirii, iar prin Taina Impartasaniei ne unim cu Hristos si primim puterea de a merge pe Cararea Imparatiei care ne va duce Acasa.