Vindecarea slabanogului. Sanatatea trupului si a sufletului
Duminica a IV-a după Sfintele Paşti ne readuce în memorie una din nenumăratele fapte dumnezeieşti săvârşite de Mântuitorul nostru în mijlocul oamenilor. O faptă care a arătat încă o dată dumnezeirea lui Iisus. Este vorba de vindecarea unui paralitic care zăcea în patul suferinţei de 38 de ani! Cuvântul Sfintei Evanghelii descrie atât de bine acest moment:
„După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos” (Ioan 5, 1-16).
Cutremurătoare întâmplare! Până şi Mântuitorul a fost impresionat de starea acelui paralitic. 38 de ani de aşteptare, de speranţă, de credinţă că poate se va întâmpla vreo minune, arată ce fel de suflet avea acel biet om. Cât de multă stăruinţă, când atâţia alţi oameni renunţă cu uşurinţă, chiar pentru lucruri mult mai mici decât cumplita boală a acestui om. Boala îl face pe om mai greu de suportat, îl face cârtitor, îndărătnic. Nu şi acesta, care a răbdat atât de mult timp, fără să deznădăjduiască…
În acest context, întrebarea Domnului: „Voieşti să te faci sănătos?”, nici nu îşi mai avea rostul. Cum să nu fi dorit? Oare nu pentru aceasta se târâse zi de zi spre pridvorul scăldătorii, într-o continuă şi chinuitoare aşteptare? Cum să nu fi vrut, când rugăciunile sale de fiecare zi se îndreptau spre Dumnezeu ca să-i dea şi lui … un om care să-l ajute şi să-l arunce în apa scăldătorii. Nu avea om care să-l împingă în scăldătoare, dar Dumnezeu avea să-i dea cu mult mai mult. Nu avea om, dar i l-a dat pe Însuşi Fiul Său! Dumnezeu întrupat a venit la acest om chinuit de suferinţă, căci pentru aceasta a venit în lume: ca să ridice păcatele şi suferinţele oamenilor! Şi a făcut-o mai întâi prin noianul de minuni, de vindecări şi învieri, apoi prin chiar Jertfa şi Învierea Sa. Toate le-a făcut pentru noi. Pentru nişte slăbănogiţi de păcat.
Mântuitorul a vindecat acel slăbănog într-o zi de sâmbătă, spre multa mânie a iudeilor, atât de rigorişti în respectarea Legii, încât ajunseseră să-L condiţioneze chiar şi pe Dumnezeu în săvârşirea minunilor Sale. Iisus a vindecat acel om sâmbăta, tocmai ca să arate că Dumnezeu lucrează minunile Sale în orice timp, iar o faptă de milostenie faţă de aproapele e chiar mai de preţ într-o zi de sărbătoare. E ca o jertfă închinată Domnului. Formalismul unora ajungea să nesocotească până şi viaţa unui om, un semen care avea nevoie de atâta ajutor.
Nu trebuie să trecem cu vederea ultimele cuvinte pe care Domnul Iisus i le-a adresat celui vindecat: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Cuvinte care subliniază legătura strânsă dintre păcat şi suferinţă. Păcatul strămoşesc a adus în existenţa oamenilor moartea, boala, suferinţa. Toţi oamenii suntem nişte „slăbănogi” sufleteşte şi trupeşte, mai mult sai mai puţin. Cu cât viaţa noastră se apleacă mai mult spre păcat, cu atât suferinţa este mai mare, nefericirea şi îndepărtarea de Dumnezeu mai greu de suportat. Hristos ne îndeamnă pe toţi să nu mai păcătuim, ca să nu ne fie şi mai rău. Care mai rău? Răul îndepărtării de Dumnezeu. Al pierderii căii către El. În locul scăldătorii minunate de la Vitezda (Betezda), avem Biserica – izvor de binecuvântare şi „scăldătoare” a păcatelor noastre. Un loc unde Îl întâlnim pe Domnul în orice timp, mereu prezent alături de noi.
Ne trebuie om care să „ne arunce în scăldătoare?”. Îl avem pe însuşi Dumnezeu! Părintele şi Fratele şi Prietenul nostru cel mai bun…
Dupa Ora de Religie- Colegiul National “Mihai Viteazul” Slobozia