Tanarul bogat
Tanarul bogat-icoana chineza
In cea de-a 3-a duminica din postul Nasterii Domnului, se citeste pericopa evanghelica despre dregatorul bogat , descrisa de Sfantul Apostol Luca. Dregatorul bogat Il intreaba pe Mantuitorul ce trebuie sa faca pentru a se mantui:
“Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. “ (Luca 18, 18-27)
Daca vom citi aceiasi pericopa si in evangheliile scrise de sfintii apostoli Matei si Marcu, vom afla ca acest dregator era un tanar si faptul ca Mantuitorul l-a privit cu drag atunci cand tanarul a zis ca a pazit toate poruncile. Acest tanar era un tanar virtuos, care pazise cu grija toate poruncile lui Dumnezeu. Dar totusi, Mantuitorul i-a spus ca ii lipseste ceva, si l-a indemnat sa-si imparta averea saracilor ca sa aiba comoara in ceruri, si apoi sa mearga dupa El. Ce lucruri minunate i-a propus Mantuitorul! Sa schimbe averea trecatoare pe una vesnica, si sa devina un ucenic al Lui. In loc sa se bucure, tanarul s-a intristat. S-a intristat pentru ca era foarte bogat si isi lipise sufletul de bogatia lui. Acest lucru L-a facut pe Mantuitor sa spuna cat de greu , ba chiar aproape imposibil, este pentru un bogat sa intre in imparatia lui Dumnezeu.
Iata ca nu este suficient sa pazim poruncile, pentru ca sa mergem pe drumul spre desavarsire. Mantuitorul ne spune: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie.”Lepadarea de sine inseamna renuntarea la tot ce ne tine departe de Dumnezeu, la tot ce poate lua locul Lui in inima noastra, la tot ce iubim mai mult decat pe Dumnezeu. ” Acolo unde este averea ta, acolo este inima ta”. Averea noastra poate sa fie orice: bani, frumusete, inteligenta, o persoana iubita,o pasiune pentru ceva, o patima. Nu ne este usor sa renuntam la a ne lipi inima de “averile” noastre, ne intristam cand trebuie sa o facem.
Postul este o perioada in care suntem chemati sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu si sa renuntam la tot ce ne indeparteaza de El. Este timpul cand invatam sa ne jertfim, adica sa renuntam de buna voie la anumite lucruri, din dragoste fata de Dumnezeu. Postul ne invata sa ne intarim vointa. In acelasi timp prin post invatam cat suntem de slabi cand ne straduim sa facem binele, si cata nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu il primim in Biserica. El este Cel Care ne ajuta , pentru ca: “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” Sfintii sunt cei care, din dragoste pentru Dumnezeu au jertfit cele trecatoare, uneori chiar viata lor, iar acum se bucura de fericirea cea netrecatore.
Iata o povestire adevarata, povestita de catre mitropolitul Antonie de Suroj, in care vedem cata putere de jertfa poate sa primeasca un credincios in Biserica:
Unul din orasele Rusiei centrale, care trecuse rand pe rand in mainile taberelor aflate in lupta, a ajuns sub o noua stapanire. In oraselul cu pricina se afla o femeie, sotie de ofiter rus, cu cei doi copii ai sai. Se ascunsese la marginea orasului, intr-o casuta lasata in parasire. Intr-o seara cineva i-a batut la usa. Infiorata, femeia a deschis usa si s-a trezit in fata unei tinere care i-a zis: „Sunteti cutare, nu-i asa? Trebuie sa fugiti neintarziat, fiindca ati fost tradata si in noaptea asta vor veni sa va ridice”. Uitandu-se la ea, mama si-a aratat copiii: “Unde sa fug? Cu ei nu o sa ajung departe si o sa ne recunoasca indata!” Si atunci tanara a raspuns: “Nu! Nu o sa va caute, caci in locul dumneavoastra o sa raman eu”. “Dar o sa va impuste!” a zis mama. La care tanara a zambit din nou: “Da! Dar eu n-am copii”. Mama a plecat, iar noaptea tanara a fost impuscata”. Aparent pare o moarte lipsita de sens, asa cum pare a fi moartea lui Hristos. Caci El accepta o moarte care nu era a lui ci a intregii omeniri, pe care a luat-o asupra Sa. Ce facem noi in fata unui astfel de exemplu? Admiram, ne miram si atat.