Crearea lumii vazute
“Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute.”
Crearea lumii ni se reveleaza de Insusi Dumnezeu in Vechiul Testament, in cartea Facerii: “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1,1). A creat in mod liber prin cuvant din nimic cerul si pamantul. Dumnezu a creat lumea datorita atotputerniciei, intelepciunii, bunatatii Lui pentru ca toata fiinta sa fie fericita in comuniune permanenta cu dragostea Lui.
Lumea a fost create progresiv si in accord cu ordinea absoluta a lui Dumnezeu.
In ziua intai, a facut Dumnezeu lumina, cerul si pamantul, adica lumea nevazuta , a ingerilor si lumea vazuta, lumea materiala. In acest stadiu materia era anorganica, nedefinita: “pamantul era neintocmit si gol” (Facerea 1, 2).
In ziua a doua, Dumnezeu a creat taria, ceea ce numim bolta cereasca si atmosfera si a despartit Dumnezeu apele de sus de cele de jos: “A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei” (Facerea 1,7).
In ziua a treia, a despartit Dumnezeu apele de uscat si au rasarit plantele: “Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari” (Facerea 1,10).
In ziua a patra, a creat Dumnezeu soarele, luna, stelele si le-a asezat pe taria cerului ca sa ordoneze ziua, noaptea, anotimpurile si anii: “sa fie luminatori pe taria cerului” (Facerea 1, 14).
In ziua a cincea, Dumnezeu a creat vietuitoarele din ape si din aer: “A facut Dumnezeu animalele cele mari din ape si(…..) toate pasarile inaripate dupa felul lor” ( Facerea 1,21)
In ziua a sasea, a creat Dumnezeu toate animalele de pe uscat: “Sa scoata pamantul fiinite vii, dupa felul lor” (Facerea 1, 24). Dupa ce a incheiat procesul crearii lumii prin cuvant, Dumnezeu prin participare directa, luand materie, a modelat pe om si i-a dat suflare de viata: “Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie”( Facerea 2, 7).
A asezat Dumnezeu omul centrul creatiei sale, pentru ca omul cu ajutorul lui Dumnezeu sa poata sa se desavarseasca ridicand totodata si natura.
In ziua a saptea, Dumnezeu a incetat firul creatiei si s-a “odihnit”: “(….) in ziua a saptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a facut” (Facerea 2, 2) .
Indiferent de durata de timp in care a creat Dumnezeu lumea, se poate observa ca ea a fost facuta in timp, progresiv, de la anorganic la organic, de la plante la om, si in scopul pe care Dumnezeu i l-a dat: “Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte.”(Facere 1, 31).