"Eu sunt Lumina lumii, cel ce crede în Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12)
You are currently browsing the Activitati category.
Va informam ca in posturile mari ale anului, Biserica Ortodoxa Romana ‚Sfanta Treime’ din New Westminster are un program de cateheza mai sporit (sub forma de intrebari si raspunsuri) – program ce are loc in fiecare sambata, dupa vecernia de seara. Toti cei interesati de cresterea spirituala personala sunt invitati sa participe.
Tot in perioadele de post, ocazional, bierica organizeaza seri duhovnicesti sau fliocalice, unde pe langa parintele paroh, mai avem invitat si un alt ierarh, teolog, monah sau duhovnic ortodox.
Pentru referinta rapida, aici aveti harta cu locatia bisericii noastre.
Multumim si va asteptam cu drag.
Dragi copii,
Iata ca Olimpiada de Religie se apropie. Va multumim pentru entuziasmul vostru de a participa la acest frumos concurs. Straduinta voastra de a va pregati foarte bine, va fi cu siguranta rasplatita. Inafara de faptul ca veti sti mult mai multe lucruri despre credinta noastra, fiecare dintre voi se va duce acasa cu premii frumoase. Sambata, 23 Ianuarie, la ora 4, ne vom intalni din nou la biserica noastra, pentru ca sa ne pregatim cat mai bine. Va indemnam pe toti sa studiati cu atentie materialul pentru varsta voastra si sa va notati tot ce vreti sa intrebati.
Va asteptam cu drag pe toti sa veniti la pregatire.
Coordonatorii Scolii Duminicale
Prima olimpiada
Dragi copii si parinti,
Cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Nathaniel, Departamentul Educatiei Religioase din Canada, organizeaza “Olimpiada de Religie” pentru copiii intre 7 si 14 ani.
Copiii care doresc sa participe la aceasta competitie, au la dispozitie un material de studiu. Acest material de studiu a fost pregatit pentru doua grupe de varsta: 7-10 ani si 11-14 ani.
Duminica, 24 Ianuarie 2010, va avea loc concursul in cadrul Scolii Duminicale. Ca de obicei, vom cobori dupa Sfanta Impartasanie in sala comunitara pentru ora de religie, iar copiii participanti la olimpiada vor primi un set de intrebari din materialul pe care l-au studiat.
Dupa corectarea lucrarilor se va decide castigatorul pentru fiecare grupa de varsta.
Premiul cel mare va fi o participare gratuita la Tabara de Vara din Fort Qu’Appelle, Saskachewan, dar vor mai fi si alte premii surpriza!
Duminica, 17 Ianuarie, vom studia impreuna materialul pentru olimpiada, la ora de religie.
Va asteptam cu drag sa participati in numar cat mai mare la acest concurs!
Material de studiu 11-14 ani
Material de studiu 7-10 ani
Evenimentul a avut loc duminica, 5 aprilie, 2009, in sala comunitara a bisericii ‚Sf. Treime’, din New Westminster, in prezenta multor tineri, parinti si bunici.
Cu aceasta ocazie, parintele Lapuste a trecut, pe scurt, in revista componentele importante ale acestui website si totodata a subliniat importanta lui ca mijloc eficient de informare si comunicare cu tinerii enoriasi din parohia noastra, cit si cu parintii acestora.
Cu totii consideram ca o implicare activa a tinerilor in viata parohiei, va contribui semnificativ la continuarea traditiei si va ajuta si mai mult la pastrarea nealterata a trairii crestin ortodoxe.
Va multumim si speram ca impreuna sa putem cladi ceva durabil pentru viitor.
Coordonatorii Scolii Duminicale
Duminica, 8 Martie – 2009, la Biserica ‚Sfanta Treime’, copiii de la Scoala Duminicala au pregatit un recital de poezie in cinstea zilei de 8 Martie, ziua mamelor.
Emotionati, pe rand, copiii Ioana Boldor, Maria Kamner, Stefan Papuc, Diana si Andrian Pavel, Constantin Paun, Nicole Tolea, Iuliu Tatar si Oana Lapuste au recitat poezii precum: ‘Sase pui si o biata mama’ (poet Vasile Militaru), ‚Draga mama’, ‚De 8 Martie’ si altele. La cei mai mici s-au adaugat si cele doua poezii rostite de doi recitatori mai mari: Sorin Strambu, care a recitat ‘Mama’ (de George Cosbuc) si Cristian Panaitiu, care a recitat poezia ‚Primavara’ (compusa de dl. Ioan Munteanu).
Atmosfera a fost incalzita de zambetele si aplauzele celor din sala, dar si de lacrimile unor mame induiosate de versurile micilor recitatori.
Multumiri tuturor parintilor, dnei Roxana Lupsoiu si d-nei preotese Mihaela Lapuste.
In iarna anului 2008, parohia ortodoxa romana ‚Sfinta Treime’ din New Wetminster pregatea o seara duhovniceasca pentru tineret, care isi vestea programul prin urmatorul anunt:
———————————————————————————
"The miscommunication between generations and how we can bridge the gap"
"Disfunctionalitati in comunicarea dintre generatii si cum le putem rezolva"
Filocalic and Spiritual Talks with Vladica Lazar, Archbishop retired adn Abbot at ‚All Saints Monastery’ and Very Rev. Fr. Teodor Tent, Retired teacher and missionary priest in Beius, Romania.
O meditatie si dialog in spirit filocalic intre copii, tinerii, parintii si oamenii bisericii.
When?
Cand?
06 December, 2008, from 5 P.M.
Where?
Unde?
Holy Trinity Romanian Orthodox Parish, 220 Carnarvon St. New Westminster, B.C.
———————————————————————————
A fost o seara placuta, incalzita de spiritul cald al participantilor, format din tineri si adulti – toti au avut intrebari, urmate de raspunsuri foarte interesante.
In citeva cuvinte, este de folos sa mentionam ca IPS Puhalo a deschis cuvintul sau pornind de la evolutionism si creatie, analizind apoi anumite adevaruri biblice vis-a-vis de permanenta interpretare si re-interpretare a ipotezelor stiintifice legate de Univers si Creatie. De asemenea, a sustinut ca daca toate textele biblice sunt interpretate numai dupa litera, dar nu si dupa spirit, mai devreme sau mai tirziu acestea toate or sa duca la un moralism detrimental, fad si gol, in care adevaratul spirit crestin ortodox poate fi fundamental alterat.
Pe linga acestea, invitatul serii sublinia ca in zilele noastre copiii si tinerii de toate virstele au tendinte de auto-izolare si prefera mai degraba sa petreaca un timp indelungat in lumea virtuala a computerului (si a variatiunilor pe aceeasi tema) decit cu familia sau la biserica. Si de aceasta data, s-a accentuat importanta contributiei parintilor in educarea si dezvoltarea morala si religioasa a tinerilor, proces care trebuie sa inceapa inca de la o virsta foarte frageda – acesta truda, care niciodata nu s-a demonstrat a fi usoara, dar dintotdeauna a fost, este si va fi esentiala dezvoltarii ulterioare a copilului, va pune bazele unei fundatii solide pe care mai apoi se poate grefa ceva stabil si de durata.
Au fost dintotdeauna diferente de mentalitate intre generatii, dar cu mult tact, rabdare si rugaciune acestea au fost si vor fi depasite. Din nefericire, datorita societatii tumultoase in care traim cu totii, rabdarea pare a fi invers proportionala cu trecerea timpului si tocmai acesta este aspectul care trebuie avut in vedere.
Tot pe aceasta tema a comentat si parintele nostru paroh, parintele Lapuste, subliniind inca odata importanta comunicarii in familie, cit si rolul esential pe care familia si biserica il joaca in dezvoltarea armonioasa a tinerilor nostri.
Deoarece s-a constatat dorinta si nevoia enoriasilor pentru asemenea seri duhovnicesti, in viitor parohia ‚Sfinta Treime’ isi propune sa mai reediteze evenimente de acest gen, incercindu-se prin aceasta o mai ampla dezbatere a mai multor subiecte de interes comun, toate petrecindu-se intr-un sanatos spirit crestin ortodox.
A consemnat pentru dv.,
Alice V.
P.S.
Mai jos va redam un fragment dintr-o prelegere pe care IPS Puhalo a sustinut-o in anul 2008 la Universitatea de Stat din Magnitogorsk, Rusia.
Problems of Youth in 21st Century
Archbishop Lazar Puhalo
Lecture at the State University, Magnitogorsk, Russia, November, 2008
ON THE SOCIAL AND MORAL PROBLEMS OF YOUTH
IN THE 21st CENTURY
Doubtless several aspects of the social and moral crises among young people will be discussed at this conference, so I will focus on only one aspect of it.
It is difficult to say whether Communism or Consumerism has had the more negative impact upon the aspirations of the natural youthful idealism. Consumerism is, however, the system with the greatest world-wide impact, and its effect on young people needs to be explored.
In general, young people are gifted with a natural tendency toward idealism, but at the same time, they are quire vulnerable to contrary influences. Part of this vulnerability stems from the high level of hormonal activity in their growing bodily systems, and also from the fact that mylenisation in the pre-frontal and frontal lobes of the brain is not completed until the early twenties. These facts, however, only create the possibility of social and moral disorientation. The ethos created by Consumerism (Consumer Capitalism) both takes advantage of, and feeds, all human susceptibilities and vulnerabilities. It is this aspect of the social and moral problems of modern youth that we will briefly examine.
When we discuss the human condition, the Biblical story of the Garden of Eden is always a good place to begin. Whether one wishes to take the story literally or understand it as a metaphor, it bears profound insights into the human condition and, in particular, into the struggle of youth.
We will not discuss the story of Eden in detail; let us just examine what it tells us about our condition. While we are told that God created Adam and Eve in His own image and likeness, we are told by the Orthodox Church that they were as youths, not yet mature, still growing and developing. The image of a tree is given and it is designated as “the knowledge of good and evil.” We are further told that Adam and Eve would receive this knowledge from God when they were mature enough to cope with it and handle it in an appropriate manner. However, Satan, the ancestor of the advertising industry, tempted the first people. “Don’t trust your father. There is nothing wrong with this knowledge, he does not want you to have this knowledge.” He might have said, “Don’t trust the social and moral system that your grandparents had. They don’t want you to have any fun or enjoy life.” Then, Adam and Eve were tempted with a counterfeit of something that they already had. “Don’t trust God, disobey him and you will become like God.” But they already were in the likeness of God. Somehow they forgot about that and accepted the counterfeit in place of the real gift. We are told that Adam and Eve fell, but what did they fall from and what did they fall into? They fell from an ethos of unselfish love into a new condition of egoism, self-centredness and self-love. And what do we inherit above all else from this fall of mankind? The habitual misuse of our energies. This is the actual nature of what we call “sin,” the habitual misuse of our energies. In short, they fell into an unauthenticity of life.
Whatever else one thinks that the story of the Garden of Eden tells us, it is clear that it tells us about the social and moral struggle of youth and about the egoism and self-love that entered into the human nature in a profound way. The story tells us that the normal condition of mankind would be an ethos of unselfish love which would lead one into the highest level of social and moral life: the love of neighbour, to love our neighbour as ourselves. When Christ said that the Law and the Prophets consist in this: to love the Lord our God with all our being, and to love (cherish and nourish) our neighbour as ourselves, and then told us to do unto others what we would wish to have them do for us, and again to “have love among yourselves,” He was really calling us to return to the ethos of Paradise.
But what else does the story of Eden tell us about our nature? Satan implanted in our hearts desires that caused our natural emotions to become passions. The word “passion” means “suffering.” Satan led us into desires that cause inner human suffering, desires that cannot actually be fulfilled no matter how often we yield to them. This inner human suffering, the passions, can cause a person to fall into deep bitterness. Such bitterness can lead us to pursue the desires and seek to stifle the suffering of the passions by attempting to fulfil them.
How does Consumerism add to all this and cause a social and moral disorientation? Partly by making us subject to the happiness-seeking sickness of mankind. Of course, there is nothing wrong with experiencing happiness. However, to come to true happiness, one must first become content. Contentment is the prerequisite for true happiness. The happiness-seeking sickness comes about when man thinks that fulfilling his desires will make him happy. As an economic and social system, Consumerism requires that people consume. They must consume more than they need and even more than they actually desire, without regard to the destruction of the environment or the pain they may cause future generations. We must be aware that the advertising industry, which is like the serpent in Eden, employs both psychologists and psychiatrists in order to study how to increase man’s desires and passions. You cannot market to contentment, you can only market to desire and the passions. But in order for the system to prosper, it must increase the passions and desires of people, but ensure that they can never be fulfilled. Happiness must always be just one more purchase away. The industry must, therefore, learn how to prey on the egoism and self-centredness of the fallen human nature. Who is the most susceptible to such advertising? Young people. They do not have enough experience and maturity to cope easily with a programme of propaganda and indoctrination that feeds their already strong and compelling desires and passions. And how could they when, during the last century and into our own 21st century, the adult world has abandoned its responsibility and fallen under the prelest of pretending to still be young, following after the excesses of uncontrolled desire and undisciplined passions? This is why, at least in America, we see advertisements that begin “IF YOU DESIRE IT, YOU NEED IT.”
Why do many young people, despite all these pressures and temptations, nevertheless retain the high idealism of youth and find a more moral social ethos? Because we are not in complete bondage to the fallen human nature. God has given us another part to our own nature, and that part the Orthodox Church calls our “hypostasis.” The hypostasis, which we would assert is a gift of grace, is our individual personhood. It is this that makes it possible for us to have a degree of freedom from the confines and forces of the fallen human nature.
This is the point at which the diligent teacher, the careful parent and the compassionate priest can reach out to our youth. Being careful not to forget how great our own personal struggle was in our youth, we can offer guidance without being bullies, moralists or hypocrites. We cannot lump all young people together, even the ones who are in trouble and seem to be pursuing a life of egoism and self-love. Each one is an individual with his or her own “hypostasis.” We should not allow ourselves to fall into the sin of “moralism” (which is not the same thing as morality). Rather, those adults who are still willing and able to take on the responsibilities of adulthood and maturity, need to rediscover the adult role of leadership, so often abandoned now. If the adult world cannot display some degree of discretion, self-control and self-discipline, how should we expect the younger generation to do so? From whom would they learn it? And yet some of our youth do master this, and put many adults to shame.
What are the weapons of the new “serpent of Eden?” Television of course, the misuse of the computer, and every means of advertising that seeks to increase desire and the passions. Remember that we said earlier that what we inherit most of all from the fall of mankind is the habitual misuse of our energies. Thus, the struggle is really to master the proper use of our energies. This is not simply a moral issue. This is a very practical and pragmatic matter also. Discretion, self-control and self-discipline are all necessary not only for any society to continue to exist, but also for the individual if he or she has any hope of an authentic life, a life that has meaning and true happiness. In this regard, I will assert that framing our teaching purely in terms of morality is not always useful. We must include that, but teach morality not just in “bad/good” definition, but also from a pragmatic point of view, a concept relating to the quality of life itself. Somehow, teachers, parents and priests need to study and learn how to counteract the delusions offered in such a convincing manner by the advertising industry and by the counterfeit promises of Consumerism. We must recognise the innate and natural idealism of youth and seek to nourish it with love, trust and enthusiasm. Ultimately, we all, and especially our parents and priests, must learn that great and healing gift of co-suffering love about which the ever-memorable Vladika Antony Khrapovitsky spoke. Such a love has the power to penetrate the heart of another person and nourish in them the seed of moral rebirth.
If I can add anything to the dialogue of this conference, I offer these concepts:
1. That youth is gifted with a natural inclination to idealism which must be nourished, never discouraged as being “naive.”
2. That adults must fully accept the responsibilities of adulthood, with the discretion, self-discipline and self-control of maturity.
3. That the advertising industry is the new “serpent of Eden.”
4. That Consumer Capitalism, with all its material benefits, also creates an ethos of egoism, self-centredness and self-love. It feeds on uncontrolled desire and unbridled passion.
5. That there is no other force or power that we possess that can serve for the spiritual healing and moral rebirth of another human being except the gift of co-suffering love.
Citeva amintiri din jurnalul unei participante
In vara anului 2008, intre 13 si 19 iulie, un grup de tineri din parohia noastra a participat la tabara de vara de la Fort Qu’Appelle, din Saskatchewan.
Experienta a fost interesanta si plina de inedit, dar inainte de a elabora programa taberei, as dori sa va spun cite ceva despre istoria acestui fort.
Legenda care planeaza asupra numelui, spune ca intr-o zi, un tinar indian din zona, intorcindu-se de la vinatoare, a avut impresia ca aude pe cineva strigindu-i numele. Intrigat de intimplare, acesta a raspuns cu multa putere inapoi, de rasuna valea – „Cine ma striga?” (adica, tradus in franceza: „Qu’appelle?”), dar nu si-a auzit decit ecoul propriei voci. In ziua urmatoare, tot in drum spre casa, a aflat ca tinara fata care urma sa-i devina sotie a raposat si pina la ultima rasuflare i-a strigat mereu numele. Tot legenda mai spune, ca de atunci, ecoul logodnicului vuieste mereu in vale … „Ka-tepwet?” (or „qui appelle?), lucru care a facut ca localitatea sa primeasca numele de „Qu’Appelle”.
In anul 1852, faimoasa companie Hudson’s Bay intemeiaza Fort Qu’Appelle, pentru a facilita negotul din zona, insa adevarata dezvoltare a locului s-a produs in perioada dintre anii 1880 si 1890, cind primii emigranti europeni au inceput sa populeze regiunea, adusi de mirajul muncilor agricole, cit si de constructia caii ferate (The Canadian Pacific Railway), care in acel timp se extindea tot mai mult inspre vestul Canadei.
Aceasta asezare este locata pe valea Qu’Appelle, la aproximativ 80 km nord-vest de Regina. Pe linga colonizatorii europeni, populatia bastinasa este formata si din indienii Cree, Assiniboine si Salteaux. Astazi in zona locuiesc aproximativ 2000 de oameni, marea majoritate fermieri (cultivatori de grine si crescatori de animale). Pe linga aceste indeletniciri, turismul contribuie mult la prosperitatea zonei, permitind cu lejeritate activitati de vara si de iarna.
In 1958, arhiepiscopul ortodox roman, Valerian Trifa (Arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe Romane din America si Canada) identifica nevoia unei tabere de vara, menita sa consolideze educatia religioasa a tinerilor ortodocsi de pe meleagurile canadiene. Astfel, in anul 1961, parintele arhimandrit Martinian Ivanovici pune bazele acestei tabere – la inceput fiind situata la Shell Valley si care mai apoi se va muta la Fort Qu’Appelle, unde se afla si astazi.
Spiritul placut si prietenos al locuitorilor, in special al gazdelor care au avut dedicatia sa se ocupe de organizarea acestei tabere, au facut ca locul sa fie inundat de o caldura aparte.
Tinerii nostri s-au simtit bine, avind posibilitatea sa participe la o multime de activitati de grup, care nu au facut decit sa intareasca si mai mult relatiile de prietenie dintre ei.
Din punct de vedere religios-educativ, tema programei a fost bazata pe „Stewardship – taking care of God’s creation”. Aceasta a permis impartirea pe urmatoarele subteme:
1. An Introduction to God’s Creation (sub-theme: „In the Beginning”)
2. Kings and Queens of Creation (sub-theme: „We are responsible for God’s Kingdom on Earth”)
3. Priests of Creation (sub-theme: „Blessings – As priests of God’s creation”)
4. Threats to Creation (sub-theme: „Waste and missuse of God’s creation”)
5. Caretakers of God’s Creation (sub-theme: „Conserving Creation”)
Participarea tinerilor la clasa, cit si la discutiile aferente a fost spontana si interesanta, creionind intr-un mod foarte distinct si placut personalitatea fiecaruia, cit si modul cum fiecare percepe credinta ortodoxa. Predatul si toate discutiile au avut loc in limba engleza, permitind impletirea a doua culturi (romana si canadiana) intr-un singur snur. Acea unitate in diversitate manifestata si sub mantia credintei ortodoxe a creat o diversitate de tip unic, din care fiecare participant a luat cite o doza acasa pentru a o imparti cu familia.
Sunt absolut convinsa ca prin aceasta experienta, fiecare a mai adaugat o pagina inedita la jurnalul personal de vacanta.
Aceasta tabara se organizeaza anual si permite adolescentilor crestini din toate colturile Canadei sa petreaca impreuna un timp de calitate, departe de computer si televizor, dindu-le posibilitatea sa se apropie tot mai mult de natura si de partea simpla a lucrurilor, toate petrecindu-se sub pecetea unui curat spirit crestin ortodox.
Spicuiri din caietul de vara al lui Alice.
Cu toate că sarbatorile Pastelui sunt parcă mai aproape de noi, poate va mai aduceți aminte că de Crăciunul care a trecut la Biserica romaneasca ‚Sf. Treime’ a avut loc un spectacol cu niște obiceiuri românești din timpul iernii. Si dacă tot v-ați amintit, poate vă întrebați acum, de unde era acel obicei și cum a ajuns până in Vancouver?
Să începem cu inceputul. Obiceiul se cheamă Turcă și provine din județul Brașov, satul Cuciulata (undeva pe lângă Fagăraș dacă sunteti mai curioși). Satul acesta este satul bunicilor mei, unde de obicei imi petreceam vacantele de iarna. Asa ca am avut norocul sa vad niste obiceiuri de Craciun foarte frumoase, pe care oamenii de acolo inca le mai pastreaza. Asa se face ca in fiecare an feciorii din sat se organizeaza si fac acest obicei Turca. Dar ce e Turca asta? Putina rabdare. Cu ceva timp inaintea Craciunului, baietii cam de peste 16 ani se strang si isi aleg un ghirău. Ghirăul este un fel de sef de ceata care se va ocupa cu organizarea lucrurilor. In acelasi timp se mai aleg dintre baieti un colăcar (care se va ocupa cu mancarea primita de la oameni) si un crâșmar (care va avea in grija bautura primita).
La casa ghirăului se vor strange apoi feciorii și vor începe pregătirile. Aici vor face repetițiile pentru colinde de Turcă. Colindele de Turcă sunt niște colinde speciale, care nu se cantă oricând în preajma Crăciunului, ci numai în seara de Crăciun de către ceata de feciori. De altfel și ritmul cântecelor nu este unul de colinde, ci unul mai strigat, pe două voci care se întrec una cu alta, fiind nevoie de mai multe voci bărbătești. Tot aici vor pregăti Turca sau cum e mai cunoscută prin România , capra. De obicei fetele sau oamenii mai în vârstă vin și pregătesc Turca pentru noaptea de Crăciun. Turca trebuie reparată de anul trecut, împodobită cu podoabe noi (panglici, clopoței, pânze colorate) și facută gata de jucat. Turca are de obicei niște coarne din bucsus (niste plante verzi și in timpul iernii) și un bot împodobit cu piele de iepure. Turca este jucată de un om mai bătrân, pe muzica specială cântată de lăutari (NU ța ța ța capriță ța). În febra pregătirilor, în casa ghirăului se mai învață și dansuri cu fetele, se mai și povestește, se mai și ceartă lumea și tot felul de asemenea întâmplări care te fac să nu uiți cum a fost Turca de anul trecut.
Când vine seara de Crăciun feciorii se imbracă în costum popular. În Cuciulata costumul constă din cizme negre înalte (de care se leagă un clopoțel), cioareci (niste pantaloni din lâna), camașă, curea, pieptar (un cojocel de miel decorat foarte frumos cu modele românești și care se prinde ca o platoșă pe piept și pe spate), o sarică (sau un cojoc lung din blană de oaie) și o caciulă neagră din piele de miel. După cum vedeți nu prea îți este frig dacă te îmbraci așa. Căciula fiecărui baiat este împodobită cu o vrâstă (un buchet de frunze vezi cu tot felul de lucruri strălucitoare prin el). Vrâsta e facută și cusută de caciula băiatului de către fata care îi este dragă. Deci se adună feciorii (numai ei, fără fete), împreună cu lăutarii și cu omul care joacă Turca și pornesc la colindat prin sat. Prima casă la care se duc este casa preotului, apoi se ia satul de la început și toata noaptea de Crăciun feciorii umblă din casă în casă. În fiecare casă se intră cu Nașterea Ta Hristoase, se cântă colindele și apoi pe muzica se joacă Turca pe muzică. Acolo unde mai sunt și fete în casă se mai joacă și un câte un joc cu ele. La plecare omul le mulțumește cu ce poate, iar ei merg la casa următoare. Pe drum, între case, se mai strigă și câte o strigătură sau lăutarii mai cântă câte o învartită. Așa se petrece toată noaptea, iar până a doua zi la prânz tot satul este colindat. Iar feciorii sunt foarte obosiți și chefuiți. Urmatoarea zi, se mai strâng la biserică iar după ce se termină slujba, mai colindă încă o ultima dată pe anul acela pentru oamenii care nu au putut să-i primească.
După ce trec sărbătorile, cu toți banii (care de obicei nu prea sunt mulți pentru că trebuie platiți lăutarii), mâncarea și băutură strânsă în seara de Crăciun se face o masă la care participă toți feciorii și fetele din sat. Apoi se strică (dezpodobește) Turca, iar lumea așteaptă Craciunul următor. Acesta este obiceiul de Turcă. Și așa se face că din Cuiculata, familia mea a ajuns să petreacă Craciunul în Vancouver așa ca am zis să continuăm și noi obiceiul ăsta și pe pământurile canadiene. Dacă v-a placut ce ați văzut Craciunul trecut și vreți ca anul viitor să fie și mai frumos, nu mai stați deloc pe gânduri și haideți să ne apucăm de treabă că mai sunt destule obiceiuri de făcut până la Crăciun.
In prima iarna care am petrecut-o in Canada (2007) am avut norocul sa punem fundatia unui obicei din satul bunicilor mei: Cuciulata, judetul Brasov. Obiceiul se numeste Turca si se face in seara de Craciun. Familia noastra (care din fericire este destul de numeroasa in baieti, adica 5 plus 3 parinti) si cu Cristi Panaitiu s-a adunat cu vreo saptamana inainte de ziua de Craciun si am hotarat sa incepem in Vancouver obiceiul Turcii. Am inceput repetitiile la cantece (pe care le-am obtinut de la bunicul nostru cu ajutorul internetului), am construit si am impodobit Turca. Mai greu a fost cu costumele populare dar cu bunavointa altor romani, cu ce mai aveam si noi si cu putina inventivitate am reusit sa realizam ceva cat de cat frumos. Asa ca dupa vreo 2 saptamani destul de intense am reusit sa facem prima turca din Vancouver. Si cu siguranta nu ultima caci a urmat 2008.
