"Eu sunt Lumina lumii, cel ce crede în Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12)
You are currently browsing the Pagina parintilor category.
Va informam ca in posturile mari ale anului, Biserica Ortodoxa Romana ‚Sfanta Treime’ din New Westminster are un program de cateheza mai sporit (sub forma de intrebari si raspunsuri) – program ce are loc in fiecare sambata, dupa vecernia de seara. Toti cei interesati de cresterea spirituala personala sunt invitati sa participe.
Tot in perioadele de post, ocazional, bierica organizeaza seri duhovnicesti sau fliocalice, unde pe langa parintele paroh, mai avem invitat si un alt ierarh, teolog, monah sau duhovnic ortodox.
Pentru referinta rapida, aici aveti harta cu locatia bisericii noastre.
Multumim si va asteptam cu drag.
Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.
Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.
Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.
Slava Crucii – Pr. Dumitru Staniloae in “Mica Dogmatica vorbita“
Sursa: Razboi Intru Cuvant
Cuviosul Paisie Aghioritul
1. Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.
2. Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.
3. Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
4. Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.
5. Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
6. Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
7. Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.
8. Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
9. Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
10. Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.
11. Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12. Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.
13. Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.
14. Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15. Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
16. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.
17. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.
18. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
19. Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.
20. Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.
Sursa: CUVANT.CREDO.RO
Cuviosul Paisie Aghioritul
Batranul Paisie, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, se tragea dintr-o familie din Farasa Capadociei. Dupa razboiul cu turcii din 1922, intocmai ca si celelalte doua milioane de greci care isi paraseau caminele stramosesti la capatul a 2500 de ani de prezenta continua, pentu a se salva de un nou genocid, familia lui s-a stabilit in cele din urma in Konita Epirului, unde batranul si-a petrecut anii copilariei.
A fost botezat de Sfantul Arsenie Capadocianul, care a si profetit ca pruncul va deveni calugar. Familia sa pastra adanca traditie religioasa a Capadociei, care a dat atat de multi si de mari sfinti Bisercii Ortodoxe. In acest climat a crescut parintele Paisie.
Si-a manifestat de mic dorinta pentru viata monahala. In cele din urma, la varsta de 30 de ani, a ajuns monah. S-a nevoit la Sfanta Manastire Stomiu (Pind), in pustia Sinaiului (Egipt), dar mai ales in Sfantul Munte-unde a petrecut cea mai indelungata perioada a vietii sale. Viata sa monahala este comparabila cu cea a vechilor asceti.
Traia singur intr-o chilie, in padure. Era foarte sarac in cele materiale, foarte simplu si bland in felul lui de a fi. Nimic nu era fals in el, dupa cum nimic strident. Din inima lui se revarsa iubire catre toti.
Dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, fara ca vreun ziar, vreo emisiune radiofonica sau televizata sa se refere vreodata la el. Faima lui s-a transmis din gura in gura. Sute de oameni marturisesc in scris cum au primit binefaceri prin puterea sa facatoare de minuni. S-au tiparit carti cu minunile pe care le-a savarsit. Avea renume de sfant inca din timpul vietii. Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta-doua de oameni, pentru a-i primi sfatul.
Cand iesea din Sfantul Munte, veneau mii de oameni sa primeasca binecuvantarea lui. Mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu el. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori, acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile batranului.
Le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. I-a ajutat pe foarte multi in sporirea lor duhovnicesca. A facut bine in felurite chipuri oamenilor timpului nostru.
Prin viata lui sfanta si prin puterea sa facatoare de minuni, a descoperit in ochii oamenilor lumina lui Hristos si puterea lui Dumnezeu. In felul acesta ii indemna spre sporirea duhovniceasca. S-a spus adesa despre acest mare staret ca a fost un dar a lui Dumnezeu pentru oamenii epocii noastre.
A murit la 12 iulie 1994, fiind inmormantat la sihastria de maici a Sfantului Ioan Teologul, la Suroti.
Mormantul sau a devenit loc de inchinaciune si izvor de tamaduiri, batranul continuand sa faca minuni si dupa adormirea sa.
Sursa: Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie, autor Dionysios Farasiotis
Maica Domnului
POSTUL – PĂZITORUL SĂNĂTĂŢII NOASTRE
Săracilor, primiţi postul, tovarăşul vostru de casă şi de masă! Slugilor, primiţi postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Bogaţilor, primiţi postul, doctorul care vă vindecă bolile ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăţi din obişnuinţă cu ele! Bolnavilor, primiţi postul, mama sănătăţii voastre! Sănătoşilor, primiţi postul, păzitorul sănătăţii voastre!
Sf. Vasile cel Mare
POSTUL CA MOŞTENIRE
Să arătăm cât este de vechi postul, să arătăm că toţi sfinţii l-au primit ca pe o moştenire strămoşească şi l-au păzit, transmiţându-l din tată în fiu. Aşa s-a păstrat acest bun şi a ajuns, din neam în neam, până la noi.
Sf. Vasile cel Mare
POSTUL CA DATORIE
Dacă vreun episcop sau presbiter, diacon sau ipodiacon, citeţ sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta Patruzecime a Paştilor, sau miercurea şi vinerea, să se caterisească, afară numai dacă ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic să se afurisească.
Canonul 69 Apostolic
POSTUL CA MEDICAMENT PENTRU SUFLET
E nevoie de multă vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stăpânire pe ea îşi deschide drum singur spre eliberarea de patimi şi spre desăvârşita înfrânare.
Sf. Ioan Scărarul
Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult e necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană.
Sf. Ioan Gură de Aur
Înfrânarea nu constă în abţinerea de la mâncăruri fără nici un sens, ci în îndepărtarea totală de voinţele proprii.
Sf. Vasile cel Mare
POSTUL – OCROTITORUL VIRTUŢILOR
Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea. Dacă cineva se luptă şi motivul lui este prefăcătoria sau credinţa că lucrează virtutea, el nu se luptă cu înţelepciune. Dar cel care este cumpătat nu gândeşte că lucrează virtutea, nici nu vrea să fie lăudat ca ascet, ci ştie că prin cumpătare vine înţelepciunea şi cu ajutorul ei vine smerenia.
Avva Dorotei
Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul cuminţeniei. El învaţă liniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.
Sf. Isac Sirul
POSTUL- ARMĂ ÎMPOTRIVA ISPITELOR
Eşti bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă!
Sf. Vasile cel Mare
Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor.
Teofilact al Bulgariei
Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post.
Sf. Vasile cel Mare
Postul şi cumpătarea răzbunările trupeşti le încetează, robia mâniei şi a poftei o posomorăsc, aduc claritate şi limpezime în cugetare, curăţind-o de fumul care iese din mulţimea mâncărurilor şi de ceaţa care se face din cauza lor. Cu postul şi cu cumpătarea se slăbeşte omul exterior, şi cu cât se slăbeşte acesta, cu atât se înnoieşte cel lăuntric.
Sf. Grigorie Palama
IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI
Poate niciodată oamenii nu s-au preocupat de libertate mai mult decât astăzi. În vechime, discuţiile despre libertate erau o preocupare filozofică. De exemplu grecii, aveau nevoie de o filozofie a libertăţii care să se opună zeilor dezlănţuiţi şi tirani. Zeii grecilor îi asupreau pe oameni. Atunci când Prometeu, zeul umanist, a vrut să ducă focul oamenilor, Zeus l-a pedepsit, legându-l de o stâncă, unde vulturii îi ciupeau ficatul.
Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit la corectitudine terminologică. Religie din latină înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”, când Allah se coboară din al şaptelea cer până la primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.
Desigur, fiecare e liber să aibă o definiţie personală a libertăţii. Suprarealistul Salvador Dali, era de părere că “pentru a fi liber trebuie să fii puţin multimilionar”. Pentru Friedrich Nitzsche, libertatea este puterea de a spune “nu!” Alţii pot spune că a fi liber înseamnă a avea tot ce voieşti, atunci când voieşti. Pe de altă parte, un proverb grecesc spune că “atunci când zeii vor să-l pedepsească pe om, îi trimit tot ce vrea”.
Condiţia libertăţii pe care o propune creştinismul nu presupune nici tehnicile de meditaţie ale yoghinilor, nici banii lui Salvador Dali. “Cunoaşteţi adevărul, spune evanghelistul Ioan, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acesta este adevărul despre care L-a întrebat Pilat pe Hristos: “Ce este adevărul?”, dar nu a mai aşteptat răspunsul, căci “a ieşit afară la iudei” (Ioan 18, 38). Pilat, ca şi contemporanii săi şi ca şi cei mai mulţi dintre oameni, nu a înţeles că adevărul nu este o simplă noţiune filozofică, ci este o realitate şi, chiar mai mult, este o Persoană. Pilat avea în faţă Adevărul, dar nu a înţeles.
Din punctul de vedere al creştinismului, libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de a-ţi putea pune oricând sufletul pentru aproapele tău. Libertatea înseamnă să poţi răspunde oricând chemării lui Hristos: “Ia-ţi crucea şi vino după Mine”. Într-un cuvânt, libertatea înseamnă să nu poţi fi şantajat de nimeni şi nicicând, iar pentru asta e nevoie să urmezi adevărul, să iubeşti şi să rabzi.
Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină, este un om postum.
Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine, cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce casa.
Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia păcatului şi a morţii.
Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu.
Sursa: † Ieromonah Savatie Bastovoi
Dragi parinti,
Premiile destinate olimpicilor nostri incep sa se inmulteasca datorita generozitatii sponsorilor.
Doamna Camelia Andrei, a oferit pentru un copil castigator la Olimpiada de Religie, un abonament gratuit pe timp de un an la Burnaby Village Museum.
Ii multumim si asteptam cu drag si alti sponsori care doresc sa ofere o bucurie acestor copii minunati.
Coordonatorii Scolii Duminicale
Sfintii parinti Ioachim si Ana
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai invatat ca intotdeauna sa ne rugam unul pentru altul, caci asa vom implini legea Ta si ne vom arata vrednici de mila Ta, cauta cu indurare si pazeste de vrajmasii vazuti si nevazuti pe sotul meu (sotia mea), pe care mi l-ai daruit (mi-ai daruit-o) a petrece impreuna pana la moarte.
Daruieste-i sanatate si deplina intelepciune, ca sa-si poata indeplini datoriile dupa voia si poruncile Tale. Fereste-l (o) de ispitele pe care n-ar fi in stare sa le poarte. Intareste-l (o) in dreapta credinta si in dragoste desavarsita, ca sa lucram impreuna faptele bune si sa ne intocmim viata dupa sfintele Tale asezari si porunci. Ca a Ta este stapanirea si puterea in veci. Amin.
Sfintii parinti Ioachim si Ana cu Prunca
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu intelepciunea Ta ai zidit pe om din tarana si ai suflat in fata lui suflare de viata si, binecuvantandu-l, ai zis:cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul,- iar la Cana Galileii, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai binecuvantat nunta si deci nasterea de fii, cu multa umilinta rog marea Ta bunatate, ca neincetat sa reversi harul Tau si sa Te milostivesti asupra copiilor mei, pe care ai binevoit sa mi-i daruiesti. Umple-i de intelepciune si pricepere. Apara-i de toate cursele vrajmasilor vazuti si nevazuti. Porunceste ingerilor tai ca totdeauna sa le fie calauze si povatuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea sa Te poata lauda si preamari in veci. Amin.
Auzim din ce in ce mai des pe om spunand: “Nu mai am timp pentru nimic!” Tot mai mult, omul zilelor noastre sta cu ochii pe ceas sau cu telefonul mobil in mana: da un telefon, verifica un mesaj, se uita la ceas, cauta sa isi aminteasca ceva de prin agenda, totul pentru ca nu cumva sa uite ceva din programul zilei.
Ceva nu este in regula cu aceasta vreme fara timp! Si inainte aveau oamenii serviciu si casa, copii si griji, insa astazi abia de le mai pot face fata. Zilnic ma uit pe fetele oamenilor pe langa care trec: mai intristate, mai abatute, mai indepartate, mai pline de griji si cu programe mai incarcate.
Se arata a fi din ce in ce mai adevarate vorbele lui Antoine de Saint-Exupery, care zic: “Tristetea este intodeauna formata din timpul care curge si nu si-a dat roadele.” Omul a ajuns sa alearge neincetat, de dimineata pana seara, insa, cu toate acestea, nimic nu il multumeste, nimic nu il odihneste din cele pe care le face. Omul isi foloseste rau timpul primit in dar.
Moralistul francez Jean de la Bruyere da o sentinta scurta acelora care se plang de faptul ca nu au timp pentru nimic sau ca au mult prea putin. El spune astfel: “Cei care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea lui.” Prin urmare, nu au timp decat aceia care nu sunt in stare sa si-l dramuiasca asa cum trebuie, adica aceia care sunt tinuti de “patima programului dezordonat”, deoarece oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il poate face intotdeauna sa mai lung.
Sa fie aceasta insa cu adevarat o patima personala sau doar o simpla stare de fapt a lucrurilor? Gandul imi spune ca programul dezordonat a ajuns patima, si inca una foarte perfida, camuflata sub lozinci de genul “asta-i lumea”, “ce sa facem, mergem inainte”, “asta este societatea”, “si ce daca nu am timp de nimic, toti sunt asa”.
Imi dau seama ca programul dezordonat este o patima mai ales privindu-i pe cei foarte putini dintre noi care inca au inca timp pentru toate, care le fac pe toate ale zilei si inca le mai ramane ceva timp pentru ei. Un cuvant al lui Marcel Proust m-a pus pe ganduri, si anume: “Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om.” Acum imi dau seama de ce zic multi oameni, mai ales dintre cei de la oras, cum ca “timpul s-a scurtat, ora nu mai e cum era o data” si altele asemenea.
Omul gaseste timp pentru a face multe, insa foarte rar pentru a le face pe cele ce merita cu adevarat timpul alocat lor. E timp pentru a face lucruri proaste si nefolositoare, insa niciodata nu e timp pentru a face lucrurile cele bune. Aici se descopera inselaciunea diavolului – intotdeauna va gasi omul timp pentru a-si petrece ziua in orice altcceva afara de rugaciune, citire si asezare sufleteasca.
Daca omul primeste o invitatie la distractie, cu siguranta va gasi timpul necesar spre a o satisface, insa “o invitatie” la biserica, la Sfanta Liturghie sau la o alta slujba, de cele mai multe ori vine cand omul are programul prea incarcat sau este deja prea obosit pentru altceva. Deci timp avem, insa nu il folosim in ceea ce merita cu adevarat.
Sfintii Parinti sunt foarte categorici in privinta folosirii cu intelepciune a timpului. Astfel, ei ne indeamna neincetat sa ne chibzuim cu mare grija fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci orice clipa poate naste vesnicia. O clipa poate insemna o vesnicie, pentru ca fiecare clipa ne poate costa vesnicia. Nicolae Iorga, gandind la moarte, spune urmatorul cuvant: “Pierzi in viata ani la rand si la moarte cersesti o clipa.” Nici un om nu stie cand va muri, nici un om nu stie cand va inceta a mai putea lucra in timp, nici un om nu stie clipa de care ii va atarna vesnicia.
Frumos spune o minte luminata: “Nu poti omori timpul fara a insulta vesnicia.” Prin urmare, un om care isi pierde timpul sau il foloseste in ce nu trebuie, se arata a fi nebagator de seama si indiferent fata de viata vesnica ce va urma acesteia de aici. Ba mai mult, omul dezordonat nu va pierde doar vesnicia, ci inca si restul vietii pe care o mai are de trait pe acest pamant. Astfel, “pierderea vremii bune este samanta si maica vremii rele”, dupa cum spune Dimitrie Cantemir.
Parintele Gheron Iosif vorbeste despre programul de peste zi al omului ca despre o mare datorie, un program dezordonat fiind asociat unei vieti lipsita pana si de cea mai mica asezare. El aducea adesea in fata ucenicilor programul marilor nevoitori athoniti, spunanad: “Una dintre principalele caracteristici ale nevoitorilor binecuvantati era exactitatea programului vietii lor. (…) Inceputul dobandirii caracterului si personalitatii se afla in staruinta de a urma un mod de viata programat si sistematizat. (…) Prin respectarea unui program statornic, omul dobandeste hotarare si barbatie, lucru foarte important si absolut necesar in viata noastra, mai ales pentru ca nevointa noastra este lupta, si inca una crancena. (…) Programul in viata este contributia cea mai importanta la sporirea duhovniceasca.”
Lumea are nevoie de o pauza, de o clipa de liniste, in lupta ei de a rezista vitezei actuale. Sa parasim zgomotele si sa dam inapoi lumii linistea de care are nevoie; sa lasam telefonul mobil sa se “odihneasca” si televizorul sa se “racoreasca”; sa nu mai iesim din casa fara vreun rost bine determinat; sa ne asezam pe fotoliu sau in pat, chiar fara a adormi; sa luam in mana o carte buna si sa vorbim cu omul despre om si, cu atat mai mult, sa vorbim cu Dumnezeu despre tot.
Sa parasim deci acele fapte care ne fura, chiar impotriva vointei noastre, ore intregi de peste zi. Sa ne nevoim in a ne pune ordine in programul zilnic, in savarsirea sustinuta a celor bune si folositoare si in parasirea acelor fapte “sugative” de timp.
Amanarea este hotul timpului !
Sa ne amintim de canonul de rugaciune, de rugaciunea de dimineata, de rugaciunea de seara, de rugaciunile din vremea mesei, de vorbitul in liniste cu sotia, cu mama, cu copilul, cu fratele sau cu un prieten. Sa ne amintim ce inseamna a sta si a asculta in liniste o melodie sau a citi o carte.
Cat de bine se regasesc toate cele spuse mai sus in poezia “Glossa”, a lui Mihai Eminescu.
Redau aici doar cateva fragmente din aceasta poezie.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte ?!
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Teodor Danalache
Sursa: CrestinOrtodox.ro
