Tot in perioadele de post, ocazional, bierica organizeaza seri duhovnicesti sau fliocalice, unde pe langa parintele paroh, mai avem invitat si un alt ierarh, teolog, monah sau duhovnic ortodox.

Pentru referinta rapida, aici aveti harta cu locatia bisericii noastre.

Multumim si va asteptam cu drag.

Maica Domnului s-a nascut prin rugaciune, si la varsta de trei ani, Sfanta Fecioara a fost adusa la templu si inchinata Domnului. A petrecut douasprezece ani la templu, in rugaciune, hranita fiind de Ingerul Gavriil.

Dintre toti sfintii cea mai inalta cinstire i se cuvine Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu: “mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara asemanare decat serafimii“. Biserica cinsteste pe Maica Domnului prin supravenerare, preacinstire sau supracinstire, pentru ca ea ocupa loc de frunte in iconomia mantuirii noastre. Sfanta Feciara Maria este vasul ales de Dumnezeu pentru intruparea Mantuitorului. Ea a fost promisa de Dumnezeu indata dupa caderea omului in pacat: “Dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul ei.“(Facere 3,15). De astfel in Vechiul Testament proorocul Isaia profeteste ca Mantuitorul lumii se va naste dintr-o fecioara: “Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu, si vor chema numele lui Emanuel. “(Isaia 7,14).

Preacuratei Fecioare Maria i se acorda supravenerare si preacinstire deosebita pentru ca Insusi Dumnezeu a pretuit-o prin faptul ca a ales-o sa fie Mama Fiului Sau. Pentru marele ei rol in iconomia mantuirii, Biserica crestina o preamareste din cele mai vechi timpuri adresandu-i rugaciuni, imne si servicii divine.

“Atunci, luind Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie…Si a zis Domnul Dumnezeu: nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el…Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne; iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam” (Facerea, 2,7,18, 21-22)

Originea omului este la Dumnezeu. Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Lui prin actiunea directa a Sa. A luat Dumnezeu pamant, a modelat omul si a suflat viata asupra lui. De aici si numele de Adam care inseamna pamant. Spre deosebire de celelalte lucruri care au fost create prin cuvant, omul a fost creat prin actiune directa a lui Dumnezeu. Suflarea de viata nu provine din fiinta lui Dumnezeu ci arata functiile sufletului omului. Datorita chipului lui Dumnezeu in om, omul este deschis catre comunicare si comuniune, ceea ce a atras dupa sine crearea unui insotitor in viata: femeia. “Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestic, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul ….Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau;…a facut barbat si femeiel” (Facerea 1,26-27).

Barbatul si femeia au aceeasi unitate de fiinta. Dumnezeu i-a binecuvantat sa fie o familie. O familie monogama, indisolubila si unitara: “Dumnezeu i-a binecuvintat, zicând: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!” “(Facerea,1,28)

Omul este incununarea creatiei , intalnirea lumii materiale si a celei spirituale. L-a asezat Dumnezeu stapan al pamantului ca loctiitor al Sau, l-a legat de creatie prin hrana, ceea ce il face dependent de ea: “Apoi a zis Dumnezeu: “Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra” (Facerea,1,29).    L-a lasat sa dea nume tuturor animalelor si lucrurilor pentru a intra in comuniune cu ea: “Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam” (Facerea, 2,19) . Totodata, omul isi desavarsea propria personalitate prin munca, si, in acelasi timp, ridica intreaga creatie a lui Dumnezeu. Omul a fost creat de Dumnezeu cu trup si suflet ca stapan si impreuna lucrator cu Dumnezeu la desavarsirea sa si a intregii creatii.

Dumnezeu a creat omul cu trup si suflet, suflet creat nu emanat, prin trup tinand legatura cu tot ceea ce este pamantesc, iar prin suflet tinand legatura cu Dumnezeu si lumea spirituala.

Chipul lui Dumnezeu reprezinta sufletul rational, liber, iubitor, deschis catre comuniune cu Dumnezeu si creatie. Asemanarea este desavarsirea sufletului in Dumnezeu. Fiind inclinat catre comuniune cu Creatorul ,chemarea si menirea lui este asemanarea cu Dumnezeu prin comuniune permanenta cu El.

Asemanarea cu Dumnezeu este de fapt desavarsirea chipului lui Dumnezeu in om.

Omul a fost creat in ziua a sasea, la sfarsitul creatiei lumii vazute prin participarea directa a lui Dumnezeu, fiind incununarea creatiei si punandu-l stapan peste pamant. Sufletul si trupul sunt apriori bune pentru ca Dumnezeu nu creaza nimic rau. A dat omului sansa si onoarea de a se desavarsi in dragostea si lumina lui Dumnezeu. Ca sa devina asemeni cu Dumnezeu, omul trebuia sa persevereze in iubire pirin ascultare si infranare. Trebuia sa porneasca de la om, de la libera vointa a sa, ascensiunea spirituala. Sa creasca in starea harica desavarsita de unde nu se mai putea cadea. Dorinta trebuia sa vina dinlauntrul fiintei noastre. Dumnezeu ne-a dat toate uneltele si ajutorul Lui ca sa ajungem la asemanarea cu El.

Omul in paradis era intr-o stare activa, el trebuia sa lucreze, sa pastreze, sa ridice la desavarsire natura o data cu el. Pomul cunoasterii binelui si raului ajuta la procesul omului de asemanare desavarsita cu Creatorul sau. Dumnezeu a aratat oamenilor calea spre desavarsire, si anume infranarea. Dumnezeu nu le-a limitat libertatea, ci le-a aratat doar calea spre fericirea vesnica.

Crearea lumii ni se reveleaza de Insusi Dumnezeu in Vechiul Testament, in cartea Facerii: “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1,1). A creat in mod liber prin cuvant din nimic cerul si pamantul. Dumnezu a creat lumea datorita atotputerniciei, intelepciunii, bunatatii Lui pentru ca toata fiinta sa fie fericita in comuniune permanenta cu dragostea Lui.

Lumea a fost create progresiv si in accord cu ordinea absoluta a lui Dumnezeu.

In ziua intai, a facut Dumnezeu lumina, cerul si pamantul, adica lumea nevazuta , a ingerilor si lumea vazuta, lumea materiala. In acest stadiu materia era anorganica, nedefinita: “pamantul era neintocmit si gol” (Facerea 1, 2).

In ziua a doua, Dumnezeu a creat taria, ceea ce numim bolta cereasca si atmosfera si a despartit Dumnezeu apele de sus de cele de jos: “A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei” (Facerea 1,7).

In ziua a treia, a despartit Dumnezeu apele de uscat si au rasarit plantele: “Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari” (Facerea 1,10).

In ziua a patra, a creat Dumnezeu soarele, luna, stelele si le-a asezat pe taria cerului ca sa ordoneze ziua, noaptea, anotimpurile si anii: “sa fie luminatori pe taria cerului” (Facerea 1, 14).

In ziua a cincea, Dumnezeu a creat vietuitoarele din ape si din aer: “A facut Dumnezeu animalele cele mari din ape si(…..) toate pasarile inaripate dupa felul lor” ( Facerea 1,21)

In ziua a sasea, a creat Dumnezeu toate animalele de pe uscat: “Sa scoata pamantul fiinite vii, dupa felul lor” (Facerea 1, 24). Dupa ce a incheiat procesul crearii lumii prin cuvant, Dumnezeu prin participare directa, luand materie, a modelat pe om si i-a dat suflare de viata: “Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare  de viata si s-a facut omul fiinta vie”( Facerea 2, 7).

A asezat Dumnezeu omul centrul creatiei sale, pentru ca omul cu ajutorul lui Dumnezeu sa poata sa se desavarseasca ridicand totodata si natura.

In ziua a saptea, Dumnezeu a incetat firul creatiei si s-a “odihnit”: “(….) in ziua a saptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a facut” (Facerea 2, 2) .

Indiferent de durata de timp in care a creat Dumnezeu lumea, se poate observa ca ea a fost facuta in timp, progresiv, de la anorganic la organic, de la plante la om, si in scopul pe care Dumnezeu i l-a  dat: “Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte.”(Facere 1, 31).

Nu te poti baza numai pe stiinta. Ea poate fi inselatoare, dar adevarul revelat de Dumnezeu este o certitudine. Revelatia este incununata cu insusi Dumnezeu intrupat, Isus Hristos. Stiinta fara Dumnezeu e limitata si nu va putea niciodata sa patrunda tainele naturii si planul lui Dumnezeu. Dar o stiinta care este in stransa legatura cu energiile divine pot duce la descoperiri foarte importante pentru umanitate si salvarea ei. Cercetatorii care lucreaza cu harul lui Dumnezeu nu fac decat sa demonstreze ceea ce David a scris in Psalmii sai despre creatie si natura.

Cea mai ispititoare idee pe care omul a nascocit-o vreodata e ideea de evolutie. Punand-o mai presus de Dumnezeu, inventeaza o noua credinta intemeiata pe naturalismul evolutionist. Astfel stiinta, guvernul, legea si morala se intemeiaza pe aceasta teorie, declarand filozofia religioasa oficiala a modernitatii, spunea Filip E Johnson, profesor de stiinte juridice, unul dintre principalii critici mondiali ai darwinismului.

Teoria evolutionista pune originea lumii intr-o “supa primordiala” din care toate cele au evoluat, s-au complicat si s-au desavarsit, teorie care se presupune a fi o realitate de necontestat, asa cum era si faptul ca pamantul se roteste in jurul soarelui.

Parintele Serafim Rose arata ca ideea de evolutionism apare inaintea teoriei darwiniste, rationalistii renasterii (renasterea fiind cea care pune omul in central universului ca fiinta absoluta si desavarsita) concepeau universul ca un sistem inchis in care se afla tot ceea ce trebuie sa cauti ca sa intelegi cauzele prime ale vietii. Tot parintele Serafim descopera ideea filozofiei moderne, a Iluminismului, si anume, cea a progresului. Aceste doua gandiri filozofice, naturalism si progres, dau nastere teoriei evolutiei, demonstrand ca inainte de “dovada stiintifica” a existat conceptual. Teoria lui Darwin este doar o incercare trista si penibila de a demonstra ideea filozofica aparuta cu mult timp inainte de el. Nu este decat un model de gandire potrivnic ortodoxiei, spuneau parintele Serafim si Julian Huxley la centenarul Darwin. Sa ne gandim numai la comunism, o societate fara Dumnezeu, bazata si pe ideea de evolutionism. A distrus tot ce era mai sfant in om, deviindu-l de la adevar si lasandu-l sa cada in patima betiei si nu numai.

La inceput foarte multi savanti si cercetatori s-au temut sa conteste teoria darwinista de teama eventualelor persecutii. Bazandu-se pe progresele stiintei, ale geneticii moleculare si embriologiei, cercetatorii si oamenii de stiinta care contestau teoria  au inceput sa ridice serioase indoieli asupra evolutiei. Amintim savanti ca G. A. Kerkut, profesor de fiziologie si biochimie la Universitatea Southampton, Anglia, ca Pierre P. Grasse, unul dintre cei mai mari biologi în viată, fost presedinte al Academiei Franceze de Stiinte si multi altii.

Conceptele fundamentale ale teoriei evolutioniste nu au fost demonstrate, dupa cum spunea Pierre P. Grasse. Chiar paleontologii de frunte precum Niles Eldredge si Stephen Jay Gould, neavand dovezi fosiliere care sa arate cum o forma de viata primitiva a evoluat la alta, au spus ca lipsa formelor de tranzitie este un secret. Teoria evolutionistului Nieles Eldredge, incearca sa impace darwinismul cu aparitia brusca, complet formata a unei noi specii, fara urme ale transformarii in arhiva fosiliera. Absenta dovezilor face ca teoria evolutionista sa fie teoria evolutiei invizibile si loveste fara sa vrea in insasi inima conceptului filozofic, spunea profesorul de stiinte juridice, Philip E Johnson,dupa cum am mai spus, unul dintre principalii critici mondiali ai darwinismului.

Profesorul de biochimie ,Michael Behe, arata ca recentele descoperiri ale biochimiei nu sunt in concordanta cu evolutia, explicand publicului ca sistemele biologice sunt complexe, ireductibile. Mai multe parti si subsisteme complicate, aflate toate la locul lor, dau intregul si functia sistemului molecular. Aceste sisteme nu se pot construi unul cate unul dand nastere la ceva complex. Ele sunt apriori complexe si desavarsite. Insisi darwinistii, stiu despre complexitatea ireductibila la nivel molecular. Daca este complex, nu poate fi redus sau schimbat. Inrudirea intre specii nu are insemnatate daca nu explica cum a aparut urmatorul “model”.

Dr. Lee Spetner, biofizician, specializat in cod genetic, arata ca mutatiile intamplatoare nu vor conduce niciodata la schimbarile sustinute de Darwin si de adeptii lui. Variatia are loc in limitele genetice stricte ale fiecarui tip de organism. William A Dembski, profesor de matematica si filozofie, demonstreaza ca niste cause natural nedirijate nu pot duce la complexitatea biologica.

Sa ne scuturam, deci, de ratacire sau pur si simplu de acest concept filozofic, si nu stiintific, si sa ne indreptam pasii, ratiunea si inima catre Creatorul nostru, Dumnezeu. Aparitia brusca a modelelor intareste conceptia crestina a creerii lumii. Dumnezeu a creat lumea si animalele in timp. Parintele Serafim se temea ca cei care credeau in teoria evolutionista sa nu apuce pe alte cai strambe cum ar fi deismul sau panteismul, care ar putea caracteriza amagitoarea “religie a viitorului”.  Asadar trebuie sa fim vigilenti in fata duhului celui rau care ne tot minte spunand ca “El nu exista”. Rugaciunea si comuniunea continua cu Biserica ne mentin departe de orice ratacire.

Dumnezeu a creat lumea in 6 zile si in a 7-a s-a odihnit. Dumnezeu fiind atemporal, aceste zile pot fi considerate ere, ceea ce se intersecteaza cu  teoria evolutionista, in ideea ca viata a evoluat treptat.

Si a asezat Dumnezeu pe om centrul creatiei Sale, l-a facut stapan pe pamant si a lasat omul sa numeasca toate animalele. Omul este responsabil sa ingrijeasca si sa aiba grija de natura, sa o pastreze nealterata.

Avem privilegiul de a ni se descoperi taine care altora din circumstante nefericite nu li se vor arata. Sa ne apreciem parintii si sa ii iubim, pentru ca au grija de sufletele noaste sa creasca frumos si drept, asa incat, intr-o zi, sa fim pregatiti sa simtim harul si dragostea lui Dumnezeu care ne va calauzi viata.

Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noapte de Pasti: “Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim”.

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: “Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

“Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui”. In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sursa: Adrian Cocosila- CrestinOrtodox.ro

Sfantul Ignatie Brancianinov vede in “Manzul asinei” si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: “Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: “Rastigneste-L! Rastigneste-L!”.

Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

Adrian Cocosila

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Buna Vestire se sarbatoreste in fiecare an pe 25 Martie, in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu. Sf. Isaac Sirul spunea ca este “cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc”.

Iata cum s-au petrecut acestea:

“Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea.” (Luca I, 26-38).

Cu adevarat este cea mai buna veste pe care noi oamenii o puteam primi, aceea ca Insusi Dumnezeu va veni printre noi, facandu-Se om asemenea noua. Sfintii Parinti spun ca El S-a facut om pentru ca noi sa putem sa ne indumnezeim, adica sa ne sfintim, asemanandu-ne din ce in ce mai mult cu El.
Cinstea de a-L naste pe Fiul lui Dumnezeu ca om, i-a fost daruita celei mai curate si nevinovate fecioare care a trait pe acest pamant. Sfantului Siluan i s-a descoperit faptul ca Fecioara Maria nu a pacatuit nici macar cu gandul. In rugaciunea ” Cuvine-se cu adevarat “, care in parte a fost revelata de ingeri, noi spunem: ” Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii “.
Daca lui Dumnezeu i se cuvine cea mai inalta forma de cinstire si de iubire adica adorarea, iar sfintilor li se cuvine venerarea, Maicii Domnului, care este cea mai sfanta intre sfinti, i se cuvine supravenerarea.
Maica Domnului este cea mai puternica mijlocitoare a noastra la Dumnezeu. Dragostea ei de mama imbratiseaza tot pamantul si pe toti oamenii. Prin ea Fiul lui Dumnezeu S-a facut frate al nostru, pentru ca din Preacurata Fecioara Maria a luat firea noastra omeneasca. Rugaciunile noastre la Maica Domnului nu raman niciodata fara raspuns, ea este grabnic ajutatoare, este nadejdea celor fara de nadejde, este cea ale carei rugaciuni sunt intotdeauna ascultate de Fiul ei.

http://www.petrubotezatu.com/

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

Slava Crucii – Pr. Dumitru Staniloae in “Mica Dogmatica vorbita“
Sursa: Razboi Intru Cuvant

Daca tinerii vor sa-si afirme elanul lor de inaintare spre tot mai mari inaltimi spirituale, atunci trebuie sa revina la credinta in Dumnezeu Cel in Treime. Sa vina la Fiul Lui, care S-a facut om – din negraita iubire a Tatalui fata de oameni – si S-a jertfit pe cruce si a invins moartea. A murit pentru pacatele noastre si a inviat pentru a ne putea mantui. Astfel, Hristos S-a facut modelul cel mai inalt al binelui, spre care inaintam fara sa-l realizam si noi, pentru ca este infinit.
Toate ispitele care le sunt date tinerilor de diferite filosofii si sisteme nu-i duc dincolo de lumea aceasta, nu-i duc dincolo de un asa-zis adanc al fiintei lor, care-i tot din lumea aceasta – pe care o vedem cat este de imperfecta.
Lumea aceasta este facuta de Dumnezeu ca un mijloc de a-si arata oamenii dragostea intre ei, bunatatea intre ei. Insa, nu putem ramane la aceasta lume, ci prin ea trebuie sa vedem pe Cineva care-I mai presus de ea, care nu e din nimicul din care este ea, care este din eternitate si este Persoana sau comuniune personala, nesfarsita.

Crestinismul este religia iubirii nesfarsite. Crestinismul ne daruieste pe Fiul lui Dumnezeu Insusi ca model de om pe care nu-l putem ajunge niciodata. Ce ne pot da alte conceptii religioase? Filosofiile care reduc totul la o esenta supusa unor legi nu explica nimic. De unde sunt aceste legi? Sunt minunate legile din natura, dar cine a dat aceste legi? Ele nu pot fi daruite. Trebuie sa fie mai presus de aceste legi o iubire fata de toate, trebuie sa fie o libertate fata de legi, o libertate in iubire, numai un Dumnezeu al iubirii si al libertatii poate explica, poate da un sens al armoniei tuturor legilor care sunt in toate.
*
Ii indemn pe toti tinerii: daca vor sa inainteze la nesfarsit in ceea ce reprezinta omul ca ideal, daca vor sa inainteze in increderea rostului existentei, daca vor sa admire activitatea stiinte si descoperirile ei, sa presupuna pe un autor al lor, care este mai presus de ea, un autor din veci al iubirii, un autor care nu e dintr-o lege. Trebuie sa mergem la acest Dumnezeu care este El Insusi fara de inceput, Dumnezeul iubirii neincepute. Iubirea neinceputa nu poate fi decat iubirea intre trei Persoane vesnice. Tinta pentru care a fost facut omul este iubirea. Sa inaintam deci tot mai mult in iubire. Si numai in Hristos putem inainta in iubire. Se vorbeste de New Age ca despre ceva care ar uni toate religiile, toate credintele, toate filosofiile. Dar asta inseamna sa relativizezi totul, sa faci lumea aceasta egala cu Dumnezeu. Nu se poate. Atunci il reduci pe Dumnezeu la lume. Pana unde inaintezi? Inaintezi pana la moarte si ai terminat. Si vine altul si inainteaza pana la moarte si a terminat. Moartea nu poate fi invinsa decat daca e cineva dincolo de lume, care nu e din nimic, care e veci, care e liber, care e iubitor. Acesta este un cuvant pe care vreau sa-l adresez tinerilor.

Parintele Dumitru Staniloae
Fragmente dintr-o inregistrare video facuta de George Cabas, la 10 iulie 1993

1. Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2. Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3. Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4. Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5. Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6. Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7. Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8. Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10. Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11. Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12. Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13. Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14. Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18. Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19. Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Sursa: CUVANT.CREDO.RO

Sursa: Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie, autor Dionysios Farasiotis

POSTUL – PĂZITORUL SĂNĂTĂŢII NOASTRE

Săracilor, primiţi postul, tovarăşul vostru de casă şi de masă! Slugilor, primiţi postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Bogaţilor, primiţi postul, doctorul care vă vindecă bolile ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăţi din obişnuinţă cu ele! Bolnavilor, primiţi postul, mama sănătăţii voastre! Sănătoşilor, primiţi postul, păzitorul sănătăţii voastre!

Sf. Vasile cel Mare

POSTUL CA MOŞTENIRE

Să arătăm cât este de vechi postul, să arătăm că toţi sfinţii l-au primit ca pe o moştenire strămoşească şi l-au păzit, transmiţându-l din tată în fiu. Aşa s-a păstrat acest bun şi a ajuns, din neam în neam, până la noi.

Sf. Vasile cel Mare

POSTUL CA DATORIE

Dacă vreun episcop sau presbiter, diacon sau ipodiacon, citeţ sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta Patruzecime a Paştilor, sau miercurea şi vinerea, să se caterisească, afară numai dacă ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic să se afurisească.

Canonul 69 Apostolic

POSTUL CA MEDICAMENT PENTRU SUFLET

E nevoie de multă vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stăpânire pe ea îşi deschide drum singur spre eliberarea de patimi şi spre desăvârşita înfrânare.

Sf. Ioan Scărarul

Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult e necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană.

Sf. Ioan Gură de Aur

Înfrânarea nu constă în abţinerea de la mâncăruri fără nici un sens, ci în îndepărtarea totală de voinţele proprii.

Sf. Vasile cel Mare

POSTUL – OCROTITORUL VIRTUŢILOR

Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea. Dacă cineva se luptă şi motivul lui este prefăcătoria sau credinţa că lucrează virtutea, el nu se luptă cu înţelepciune. Dar cel care este cumpătat nu gândeşte că lucrează virtutea, nici nu vrea să fie lăudat ca ascet, ci ştie că prin cumpătare vine înţelepciunea şi cu ajutorul ei vine smerenia.

Avva Dorotei

Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul cuminţeniei. El învaţă liniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.

Sf. Isac Sirul

POSTUL- ARMĂ ÎMPOTRIVA ISPITELOR

Eşti bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă!

Sf. Vasile cel Mare

Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor.

Teofilact al Bulgariei

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post.

Sf. Vasile cel Mare

Postul şi cumpătarea răzbunările trupeşti le încetează, robia mâniei şi a poftei o posomorăsc, aduc claritate şi limpezime în cugetare, curăţind-o de fumul care iese din mulţimea mâncărurilor şi de ceaţa care se face din cauza lor. Cu postul şi cu cumpătarea se slăbeşte omul exterior, şi cu cât se slăbeşte acesta, cu atât se înnoieşte cel lăuntric.

Sf. Grigorie Palama

Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit la corectitudine terminologică. Religie din latină înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”, când Allah se coboară din al şaptelea cer până la primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.

Desigur, fiecare e liber să aibă o definiţie personală a libertăţii. Suprarealistul Salvador Dali, era de părere că “pentru a fi liber trebuie să fii puţin multimilionar”. Pentru Friedrich Nitzsche, libertatea este puterea de a spune “nu!” Alţii pot spune că a fi liber înseamnă a avea tot ce voieşti, atunci când voieşti. Pe de altă parte, un proverb grecesc spune că “atunci când zeii vor să-l pedepsească pe om, îi trimit tot ce vrea”.

Condiţia libertăţii pe care o propune creştinismul nu presupune nici tehnicile de meditaţie ale yoghinilor, nici banii lui Salvador Dali. “Cunoaşteţi adevărul, spune evanghelistul Ioan, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acesta este adevărul despre care L-a întrebat Pilat pe Hristos: “Ce este adevărul?”, dar nu a mai aşteptat răspunsul, căci “a ieşit afară la iudei” (Ioan 18, 38). Pilat, ca şi contemporanii săi şi ca şi cei mai mulţi dintre oameni, nu a înţeles că adevărul nu este o simplă noţiune filozofică, ci este o realitate şi, chiar mai mult, este o Persoană. Pilat avea în faţă Adevărul, dar nu a înţeles.

Din punctul de vedere al creştinismului, libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de a-ţi putea pune oricând sufletul pentru aproapele tău. Libertatea înseamnă să poţi răspunde oricând chemării lui Hristos: “Ia-ţi crucea şi vino după Mine”. Într-un cuvânt, libertatea înseamnă să nu poţi fi şantajat de nimeni şi nicicând, iar pentru asta e nevoie să urmezi adevărul, să iubeşti şi să rabzi.

Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină, este un om postum.

Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine, cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce casa.
Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia păcatului şi a morţii.

Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu.

Sursa: † Ieromonah Savatie Bastovoi

Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraica in limba greaca de 70 de intelepti, din porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului. Potrivit Traditiei, printre acestia s-a numarat si Sfantul si Dreptul Simeon. In momentul in care a ajuns la textul din Isaia 7,14: “Iata fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit cuvantul “fecioara” cu “femeie”, gandind ca nu este posibil ca o fecioara sa nasca. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26). La 40 de zile de la nasterea lui Hristos, se implineste fagaduinta facuta de Dumnezeu, caci Sfantul si Dreptul Iosif, indemnat de Duhul Sfant, va lua in brate pe Cel nascut din Fecioara si va spune: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta“. “Acum slobozeste” inseamna acum am inteles ca s-a implinit ceea ce s-a fagaduit. Aceasta rugaciune “Acum slobozeste“, este rostita de noi, la fiecare slujba a Vecerniei, adica la inceputul unei zile liturgice.

Dreptul si Sfantul Simeon a vestit si rastignirea lui Hristos, in momentul in care ii spune Fecioarei Maria ca prin sufletul ei va trece sabie.

Sfanta Prorocita Ana

De vederea Pruncului Mantuitor s-a bucurat si prorocita Ana. S-a emis ipoteza ca era o prorocita cultica, in sensul ca ea aducea jertfa pentru cei care erau nedreptatiti si aveau nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Sursa: CrestinOrtodox.ro