Comments on: Pagina părinților http://sfantatreimebc.org/edu "Eu sunt Lumina lumii, cel ce crede în Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12) Thu, 30 Sep 2010 02:57:22 +0000 hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.3.1 By: nicolael http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-46 nicolael Thu, 30 Apr 2009 20:00:11 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-46 Hristos a Inviat! Manastirea si familia sunt doua lucruri distincte. Nu -mi dau seama cum s-a insinuat aceasta idee precum ca viata in manastire reprezinta singurul ideal pentru crestin. O asemenea idee este falsa. Manastirea este o comunitate monahala (calugari/te) ai carei membri folosesc in comun mijloacele de viata si cele bisericesti. In manastire vietuitorii accepta voturile monahale: taierea propriei voi (ascultarea), saracia de bunavoie si castitatea duc o viata austera in rugaciune si felurite munci, ascultari care disciplineaza si tin trupul si mintea ocupata pentru a nu cadea prada ispitelor lumesti, a mandriei, egoismului etc. Nu oricine poate fi primit in manastire, iar vocatia este testata de duhovnici la intrarea in viata de obste a manastirii. Parintele Teofil Paraianu, de la M-rea Sambata de Sus, spune ca oamenii incapabili nu au ce cauta in manastire (expl. sa fi facut armata, o facultate, etc) Daca nu esti capbabil in lume, nu ai sa faci fata nici in manastire si duhovnicii manastirilor stiu bine acest lucru. Cea mai buna 'scoala confesionala' si cea mai potrivita manastire este chiar familia dumneavoastra. In familie noi insine ca parinti putem da exemplu de traire crestineasca si comportament copiilor nostri . Nevointa noastra chiar daca e uneori ezitanta, cu urcusuri si coborasuri, totusi reprezinta o icoana vie a credintei noastre si va fi modelul urmat de copiii nostri. Poate insemna chiar mai mult chiar decat ceea ce ei invata la lectia de religie. In viata de familie, mijloacele pentru castigarea desavarsirii sunt ascultarea intre soti, a copiilor fata de parinti, pastrarea legamantului conjugal, infranarea, multumirea cu putin, intrajutorarea, rugaciunea ca sa enumar doar cateva. La acestea daca adaugam aducerea copiilor duminical la intalnirea cu Cuvantul lui Dumnezeu si Hristos Cel Euharistic, incepem sa ne indeplim datoria de parinte si de om botezat. Fireste avem nevoie de credinta ferma in Dumnezeu, continuitate si vointa. Domnul Iisus Hristos Care si-a iubit parintii, a binecuvantat rostul familiei prin participarea la Nunta din Cana Galileii (unde a savarsit prima minune), a vindecat-o pe soacra lui Petru si a iubit copiii zicand 'Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestia este imparatia cerurilor'. A trai alaturi de cei dragi ai familiei, la scoala sau locul de munca este o binecuvantare caci avem sansa de a face mult bine semenilor nostri. Hristos a Inviat!

Manastirea si familia sunt doua lucruri distincte. Nu -mi dau seama cum s-a insinuat aceasta idee precum ca viata in manastire reprezinta singurul ideal pentru crestin. O asemenea idee este falsa.

Manastirea este o comunitate monahala (calugari/te) ai carei membri folosesc in comun mijloacele de viata si cele bisericesti. In manastire vietuitorii accepta voturile monahale: taierea propriei voi (ascultarea), saracia de bunavoie si castitatea duc o viata austera in rugaciune si felurite munci, ascultari care disciplineaza si tin trupul si mintea ocupata pentru a nu cadea prada ispitelor lumesti, a mandriei, egoismului etc. Nu oricine poate fi primit in manastire, iar vocatia este testata de duhovnici la intrarea in viata de obste a manastirii. Parintele Teofil Paraianu, de la M-rea Sambata de Sus, spune ca oamenii incapabili nu au ce cauta in manastire (expl. sa fi facut armata, o facultate, etc) Daca nu esti capbabil in lume, nu ai sa faci fata nici in manastire si duhovnicii manastirilor stiu bine acest lucru.

Cea mai buna ‘scoala confesionala’ si cea mai potrivita manastire este chiar familia dumneavoastra.
In familie noi insine ca parinti putem da exemplu de traire crestineasca si comportament copiilor nostri . Nevointa noastra chiar daca e uneori ezitanta, cu urcusuri si coborasuri, totusi reprezinta o icoana vie a credintei noastre si va fi modelul urmat de copiii nostri.
Poate insemna chiar mai mult chiar decat ceea ce ei invata la lectia de religie. In viata de familie, mijloacele pentru castigarea desavarsirii sunt ascultarea intre soti, a copiilor fata de parinti, pastrarea legamantului conjugal, infranarea, multumirea cu putin, intrajutorarea, rugaciunea ca sa enumar doar cateva.

La acestea daca adaugam aducerea copiilor duminical la intalnirea cu Cuvantul lui Dumnezeu si Hristos Cel Euharistic, incepem sa ne indeplim datoria de parinte si de om botezat. Fireste avem nevoie de credinta ferma in Dumnezeu, continuitate si vointa.

Domnul Iisus Hristos Care si-a iubit parintii, a binecuvantat rostul familiei prin participarea la Nunta din Cana Galileii (unde a savarsit prima minune), a vindecat-o pe soacra lui Petru si a iubit copiii zicand ‘Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestia este imparatia cerurilor’.

A trai alaturi de cei dragi ai familiei, la scoala sau locul de munca este o binecuvantare caci avem sansa de a face mult bine semenilor nostri.

]]> By: Conservatorul http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-45 Conservatorul Fri, 24 Apr 2009 06:44:59 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-45 Daca as avea destula intelepciune as sti ce trebuie sa fac, dar cum Nu sunt un om intelept, fac lucrurile dupa mintea pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu. De aceea incerc sa-mi apropiu copilul cat pot de mult de Biserica si viata duhovniceasca. Nu pot sa-mi dau copilul la manastire, din egoismul pe care l-am declarat. Ma rog ca bunul Dumnezeu sa nu-mi ceara acest lucru caci atunci asa as face (si acest gand vine tot din egoism).Dar sa nu-l privez pe copilul meu de o viata duhovniceasca, l-am introdus in aceasta viata prin sfantul Botez si mai apoi prin Impartasanie - aproape saptamana de saptamana - pana la varsta de 7 ani. De atunci merge sa se spovedeasca ca si un adult, mai apoi se Impartaseste. In fiecare dumineca merge la Sfanta Liturghie iar la scoala (clasa I-a) este dus in fiecare joi la Sf. Liturghie (fiind o scoala confesionala). Ma bucur pentru toate aceste valori castigate de el. Astept sa mai creasca ca mai apoi impreuna cu mine sa facem munci pe langa Biserici sau manastiri.Isi face rugaciunile zilnic, chiar daca are 8 ani. Din nou ma bucur de acest lucru DAR tot nu este implinirea pe care o poate oferi o viata traita la manastire - de aceea spun ca lipsa intelepciunii mele ma face sa fiu asa cum sunt. Trairile lui sper sa fie din ce in ce mai profunde iar trairile duhovnicesti sa le patrunda tot mai mult, chiar daca nu are parte de viata la manastire. Sper sa nu se indeparteze de la aceste valori care le castiga cu fiecare zi care trece. Cum ma va judeca bunul Dumnezeu, nu stiu. Nadajduiesc sa ma intareasca si sa ma lumineze astfel incat sa aplic ce trebuie pentru copilul meu. Ma deranjeaza ca societatea incerca sa indeparteze copii de aceste valori. Sa ne gandim la dorinta de a scoate din scoli icoanele si mai nou chiar si orele de religie. Ce le ramane copiilor, daca si acesta minima educatie se indeparteaza? Ma bucur ca scoala fiului meu este una confesionala, iar aceste trairi sunt extrem de importante in educatia copiilor. Va intreb: aceasta cale poate sa fie un drum in viata unui copil? Este ea un minim necesar? Trebuie facut mai mult si ce anume? Poate "inlocui", intr-o masura minima viata unui copil de la manastite? Ce trebuie sa facem daca copii nostri nu sunt educati la o manastire? Astept sfaturile voastre cu toata dragostea si voi aprecia cu inalta masura orice sfat pe care il voi primi. Va multumesc si "Doamne ajuta!". Daca as avea destula intelepciune as sti ce trebuie sa fac, dar cum Nu sunt un om intelept, fac lucrurile dupa mintea pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu. De aceea incerc sa-mi apropiu copilul cat pot de mult de Biserica si viata duhovniceasca. Nu pot sa-mi dau copilul la manastire, din egoismul pe care l-am declarat. Ma rog ca bunul Dumnezeu sa nu-mi ceara acest lucru caci atunci asa as face (si acest gand vine tot din egoism).Dar sa nu-l privez pe copilul meu de o viata duhovniceasca, l-am introdus in aceasta viata prin sfantul Botez si mai apoi prin Impartasanie – aproape saptamana de saptamana – pana la varsta de 7 ani. De atunci merge sa se spovedeasca ca si un adult, mai apoi se Impartaseste. In fiecare dumineca merge la Sfanta Liturghie iar la scoala (clasa I-a) este dus in fiecare joi la Sf. Liturghie (fiind o scoala confesionala). Ma bucur pentru toate aceste valori castigate de el. Astept sa mai creasca ca mai apoi impreuna cu mine sa facem munci pe langa Biserici sau manastiri.Isi face rugaciunile zilnic, chiar daca are 8 ani. Din nou ma bucur de acest lucru DAR tot nu este implinirea pe care o poate oferi o viata traita la manastire – de aceea spun ca lipsa intelepciunii mele ma face sa fiu asa cum sunt. Trairile lui sper sa fie din ce in ce mai profunde iar trairile duhovnicesti sa le patrunda tot mai mult, chiar daca nu are parte de viata la manastire. Sper sa nu se indeparteze de la aceste valori care le castiga cu fiecare zi care trece. Cum ma va judeca bunul Dumnezeu, nu stiu. Nadajduiesc sa ma intareasca si sa ma lumineze astfel incat sa aplic ce trebuie pentru copilul meu. Ma deranjeaza ca societatea incerca sa indeparteze copii de aceste valori. Sa ne gandim la dorinta de a scoate din scoli icoanele si mai nou chiar si orele de religie. Ce le ramane copiilor, daca si acesta minima educatie se indeparteaza? Ma bucur ca scoala fiului meu este una confesionala, iar aceste trairi sunt extrem de importante in educatia copiilor.
Va intreb: aceasta cale poate sa fie un drum in viata unui copil? Este ea un minim necesar? Trebuie facut mai mult si ce anume? Poate “inlocui”, intr-o masura minima viata unui copil de la manastite? Ce trebuie sa facem daca copii nostri nu sunt educati la o manastire? Astept sfaturile voastre cu toata dragostea si voi aprecia cu inalta masura orice sfat pe care il voi primi.
Va multumesc si “Doamne ajuta!”.

]]> By: nicolael http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-44 nicolael Thu, 16 Apr 2009 19:34:10 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-44 Comparatie intre slujirea la templu din Ierusalim si viata din manastiri este potrivita sub aspectul vocational, a chemarii dar risca si cateva confuzii. Slujirea la templu a Maicii Domnului a avut ca scop trairea intr-o viata curata, neprihanita, dedicata exclusiv lui Dumnezeu. Potrivit traditiei bisericii Maica Domnului s-a rugat, a postit, a cusut vesmintele preotesti etc. Pentru a vedea felul vietuirii la templu privim spre exemplul dat de evanghelistul Luca: "Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni." Luca 2, 36 -37) Manastirile crestine sunt vocationale si ele, dar au o randuiala proprie. Unele din acestea au fost asezate de Sf Vasile cel Mare.Trebuie sa ne informam despre originile monahismului ca sa intelegem mai bine diferentele. Oricum viata in manastire nu este obligatorie, dupa cum spunea parintele Teofil Paraianu: 'nu toti cei din manastire se mantuiesc dupa cum nici toti cei din lume nu se prapadesc'. Comparatie intre slujirea la templu din Ierusalim si viata din manastiri este potrivita sub aspectul vocational, a chemarii dar risca si cateva confuzii. Slujirea la templu a Maicii Domnului a avut ca scop trairea intr-o viata curata, neprihanita, dedicata exclusiv lui Dumnezeu. Potrivit traditiei bisericii Maica Domnului s-a rugat, a postit, a cusut vesmintele preotesti etc. Pentru a vedea felul vietuirii la templu privim spre exemplul dat de evanghelistul Luca: “Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.” Luca 2, 36 -37)
Manastirile crestine sunt vocationale si ele, dar au o randuiala proprie. Unele din acestea au fost asezate de Sf Vasile cel Mare.Trebuie sa ne informam despre originile monahismului ca sa intelegem mai bine diferentele. Oricum viata in manastire nu este obligatorie, dupa cum spunea parintele Teofil Paraianu: ‘nu toti cei din manastire se mantuiesc dupa cum nici toti cei din lume nu se prapadesc’.

]]> By: Ioan http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-41 Ioan Wed, 15 Apr 2009 06:18:37 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-41 Din cite am inteles eu, dedicarea unui copil inseamna in primul rind trimiterea lui la munca la templu, dupa capacitatile lui; copii munceau doar pentru acoperis, haine si mincare iar instructia religioasa era facuta ca si pentru orice copil; poporul evreu este singurul popor ce are aceasta traditie, fara analfabeti; copii munceau pe linga parinti de la virsta foarte frageda iar sacrificul facut de parinti era in primul rind aceasta munca; prin dedicare copii nu erau complet izolati de societate si de rudele lor, doar in masura locului in care se aflau si a muncii ce o faceau; oamenii erau ei sentimentali si pe vremea aceea, dar nu chiar in fiecare zi; si la manastirea crestina in principiu e cam acelasi lucru, dar la majorat tinarul daca are chemare poate continua cu munca duhovniceasca, iar daca nu se intoarce in familie si la o munca laica; poate puteti dumneavoastra sa ne spuneti mai multe detalii in aceasta privinta; Din cite am inteles eu, dedicarea unui copil inseamna in primul rind trimiterea lui la munca la templu, dupa capacitatile lui; copii munceau doar pentru acoperis, haine si mincare iar instructia religioasa era facuta ca si pentru orice copil; poporul evreu este singurul popor ce are aceasta traditie, fara analfabeti; copii munceau pe linga parinti de la virsta foarte frageda iar sacrificul facut de parinti era in primul rind aceasta munca; prin dedicare copii nu erau complet izolati de societate si de rudele lor, doar in masura locului in care se aflau si a muncii ce o faceau; oamenii erau ei sentimentali si pe vremea aceea, dar nu chiar in fiecare zi; si la manastirea crestina in principiu e cam acelasi lucru, dar la majorat tinarul daca are chemare poate continua cu munca duhovniceasca, iar daca nu se intoarce in familie si la o munca laica; poate puteti dumneavoastra sa ne spuneti mai multe detalii in aceasta privinta;

]]> By: Elena http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-40 Elena Tue, 14 Apr 2009 02:31:25 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-40 Sa imi iertati insistenta, stiu ca nici unul nu suntem mai parinti decat ceilalti, dar tema este cu adevarat deosebit de generoasa. Problematica raportului parinti – copii, asa cum o inteleg eu citind cele scrise aici se pare ca suporta cel putin doua aspecte distincte: 1.*Pe de o parte atitudinea plina de credinta calma si de nezdruncinat a Sfintilor Parinti Ioachim si Ana. Initial izolati si blamati de comunitate, si darul lor neprimit la altar de preotii templului dupa modelul legii vechi, prin rugaciune plina de credinta ei sunt ascultati de Dumnezeu si primesc in vrednicia lor cele nadajduite. In marea lor credinta ei aduc in dragoste si multumire lui Dumnezeu pe Sfanta Prunca Fecioara Maria sa o dedice templului. Acesta este modelul de parinti la care suntem incapabili macar a ne ridica ochii. ”Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37). 2.*Si totusi Dumnezeu nu paraseste pe nimeni, chiar asa nevrednici de El cum suntem. Care parinte nu se cutremura la strigatul plin de durere a femeii cananeece “Doamne ajuta-ma!” (Matei 15, 25), sau al tatalui copilului indracit “Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!” (Marcu 9, 24). Nu se precezeaza nimic despre vrednicia acestor parinti, dar este aratat ferm ca ajutorul Dumnezeiesc a venit atunci cand a fost invocat. La fel citind despre credinta, rabdarea si staruinta in rugaciune a mamei Fericitului Augustin asa cum cu intelepciune si mult folos ati aratat Sfintia Voastra. 3*Este intelegerea mea ca rugaciunea parintelui pentru copilul sau este ascultata de Dumnezeu, atunci cand este facuta cu credinta, cu smerenie, cu dragoste. In acelasi timp pentru toate aceste cazuri disperate apostolii au avut dragostea, milostivirea si intelegerea sa se implice: “Doamne, da-i drumul ca striga in urma noastra!”, sau “Doamne, de ce noi nu am putut sa-l scoatem?”, sau sfatul si suportul oferit de Sfantul Ambrozie Sfintei Monica. Toti stim zbuciumul parintelui al carui copil are o cat de mica neimplinire… Oare este corecta intelegerea mea ca aceasta problema implica oarecum si “a ne duce pavara unii altora”, si ca nimeni nu trebuie ignorat si lasat singur si izolat in necazul lui, pentru “Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20). Va multumesc. Doamne ajuta! Sa imi iertati insistenta, stiu ca nici unul nu suntem mai parinti decat ceilalti, dar tema este cu adevarat deosebit de generoasa. Problematica raportului parinti – copii, asa cum o inteleg eu citind cele scrise aici se pare ca suporta cel putin doua aspecte distincte:
1.*Pe de o parte atitudinea plina de credinta calma si de nezdruncinat a Sfintilor Parinti Ioachim si Ana. Initial izolati si blamati de comunitate, si darul lor neprimit la altar de preotii templului dupa modelul legii vechi, prin rugaciune plina de credinta ei sunt ascultati de Dumnezeu si primesc in vrednicia lor cele nadajduite. In marea lor credinta ei aduc in dragoste si multumire lui Dumnezeu pe Sfanta Prunca Fecioara Maria sa o dedice templului. Acesta este modelul de parinti la care suntem incapabili macar a ne ridica ochii. ”Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37).
2.*Si totusi Dumnezeu nu paraseste pe nimeni, chiar asa nevrednici de El cum suntem. Care parinte nu se cutremura la strigatul plin de durere a femeii cananeece “Doamne ajuta-ma!” (Matei 15, 25), sau al tatalui copilului indracit “Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!” (Marcu 9, 24). Nu se precezeaza nimic despre vrednicia acestor parinti, dar este aratat ferm ca ajutorul Dumnezeiesc a venit atunci cand a fost invocat. La fel citind despre credinta, rabdarea si staruinta in rugaciune a mamei Fericitului Augustin asa cum cu intelepciune si mult folos ati aratat Sfintia Voastra.
3*Este intelegerea mea ca rugaciunea parintelui pentru copilul sau este ascultata de Dumnezeu, atunci cand este facuta cu credinta, cu smerenie, cu dragoste. In acelasi timp pentru toate aceste cazuri disperate apostolii au avut dragostea, milostivirea si intelegerea sa se implice: “Doamne, da-i drumul ca striga in urma noastra!”, sau “Doamne, de ce noi nu am putut sa-l scoatem?”, sau sfatul si suportul oferit de Sfantul Ambrozie Sfintei Monica. Toti stim zbuciumul parintelui al carui copil are o cat de mica neimplinire… Oare este corecta intelegerea mea ca aceasta problema implica oarecum si “a ne duce pavara unii altora”, si ca nimeni nu trebuie ignorat si lasat singur si izolat in necazul lui, pentru “Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20). Va multumesc. Doamne ajuta!

]]> By: nicolael http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-39 nicolael Mon, 13 Apr 2009 21:28:45 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-39 Comentariul oferit de Conservatorul este un exemplu inspirat pentru grija fata de copii.Trebuie tinut seama de contextul exemplului. In cazul dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, acestia au dobandit-o pe Fecioara Maria la o varsta inaintata, in urma multor rugaciuni si lacrimi . Potrivit unei traditii a bisericii, Fecioara Maria a fost adusa la templu din Ierusalim de parinti, pentru a implini promisiunea sfinta facuta de acestia mai inainte ca ea sa se nasca. Fecioara Maria a fost adusa la Templu de la varsta frageda unde a crescut in curatie sufleteasca si trupeasca pana cand a fost logodita si data in grija Dreptului Iosif. Nu deducem insa din aceasta ca parintii de azi trebuie neaparat sa-si duca copii la manastire pentru a primi cea mai buna educatie religioasa. Insusi Domnul nostru Iisus Hristos a crescut in casa parintilor Sai, Dreptul Iosif si Fecioara Maria, fiindu-le 'supus' pana cand la varsta de 30 de ani a iesit la propovaduire: "Si a coborat cu ei şi a venit în Nazaret si le era supus."Luca2, 51. Domnul nostru Iisus Hristos a privit cu multa sensibilitate relatia parinte-copil. Iata cateva exemple: in Nain inviaza pe fiul vaduvei, singurul sprijin ce-i ramasese; pe mai marele sinagogii Iair il incurajeaza 'fiica ta doarme' cand servitorii acestuia il anunta ca fiica i-a murit, apoi o inviaza din morti. Iisus Hristos ii binecuvinteaza pe copii zicandu-le 'Lasati copiii sa vina la mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor" Matei 19.4 Uneori parintii s-au vazut depasiti de copiii lor in cele a credintei(Sfanta Filofteia), alteori insa parintii au trebuit sa verse lacrimi pentru a-i intoarce la credinta. Sfanta Monica , din indemnul Sf Ambrozie s-a rugat pentru fiul ei Fericitul Augustin care cazuse intr-o viata fara de randuiala. Rugaciunea i-a fost ascultata iar Fericitul Augustin a ajuns apoi episcop. Comentariul oferit de Conservatorul este un exemplu inspirat pentru grija fata de copii.Trebuie tinut seama de contextul exemplului. In cazul dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, acestia au dobandit-o pe Fecioara Maria la o varsta inaintata, in urma multor rugaciuni si lacrimi . Potrivit unei traditii a bisericii, Fecioara Maria a fost adusa la templu din Ierusalim de parinti, pentru a implini promisiunea sfinta facuta de acestia mai inainte ca ea sa se nasca. Fecioara Maria a fost adusa la Templu de la varsta frageda unde a crescut in curatie sufleteasca si trupeasca pana cand a fost logodita si data in grija Dreptului Iosif. Nu deducem insa din aceasta ca parintii de azi trebuie neaparat sa-si duca copii la manastire pentru a primi cea mai buna educatie religioasa. Insusi Domnul nostru Iisus Hristos a crescut in casa parintilor Sai, Dreptul Iosif si Fecioara Maria, fiindu-le ‘supus’ pana cand la varsta de 30 de ani a iesit la propovaduire: “Si a coborat cu ei şi a venit în Nazaret si le era supus.”Luca2, 51.
Domnul nostru Iisus Hristos a privit cu multa sensibilitate relatia parinte-copil. Iata cateva exemple: in Nain inviaza pe fiul vaduvei, singurul sprijin ce-i ramasese; pe mai marele sinagogii Iair il incurajeaza ‘fiica ta doarme’ cand servitorii acestuia il anunta ca fiica i-a murit, apoi o inviaza din morti. Iisus Hristos ii binecuvinteaza pe copii zicandu-le ‘Lasati copiii sa vina la mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor” Matei 19.4

Uneori parintii s-au vazut depasiti de copiii lor in cele a credintei(Sfanta Filofteia), alteori insa parintii au trebuit sa verse lacrimi pentru a-i intoarce la credinta.
Sfanta Monica , din indemnul Sf Ambrozie s-a rugat pentru fiul ei Fericitul Augustin care cazuse intr-o viata fara de randuiala. Rugaciunea i-a fost ascultata iar Fericitul Augustin a ajuns apoi episcop.

]]> By: Elena http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-38 Elena Mon, 13 Apr 2009 21:02:52 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-38 “Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate” (Mihai Eminescu / Glossa) Am regasit intamplator zilele trecute unul din articolele, desigur binecunoscut tuturor, al Parintelui Nicolae Steinhardt. http://www.nistea.com/steinhardt_slavirea_ro.htm Sunt acolo enumerate la modul pozitiv imperativ toate acele lucruri simple, elementare, repetate la nesfarsit in diverse forme in Sfanta Biserica, in familie, in scoala, stiute si parastiute inca din copilarie…Cel putin pentru mine nu este nimic nou, nimic care sa nu imi fi fost comunicat anterior…Probabil ca eu si altii ca mine ne-am impotmolit la ”Litera ucide, iar duhul face viu” (2 Cor. 2, 6), sau altfel spus "Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă" (Parintele Arsenie Boca)… “Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate”
(Mihai Eminescu / Glossa)

Am regasit intamplator zilele trecute unul din articolele, desigur binecunoscut tuturor, al Parintelui Nicolae Steinhardt.

http://www.nistea.com/steinhardt_slavirea_ro.htm

Sunt acolo enumerate la modul pozitiv imperativ toate acele lucruri simple, elementare, repetate la nesfarsit in diverse forme in Sfanta Biserica, in familie, in scoala, stiute si parastiute inca din copilarie…Cel putin pentru mine nu este nimic nou, nimic care sa nu imi fi fost comunicat anterior…Probabil ca eu si altii ca mine ne-am impotmolit la ”Litera ucide, iar duhul face viu” (2 Cor. 2, 6), sau altfel spus “Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă” (Parintele Arsenie Boca)…

]]> By: Conservatorul http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-37 Conservatorul Wed, 08 Apr 2009 09:44:11 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-37 Sfintii Parinti Ioachim si Ana au reusit sa ne fie exemplu perfect pentru tema propusa de site. Educatia crestina, nu este o misiune usoara, DAR va intreb pe toti: voi ve-ati da copilul la manastire pentru o educatie crestina adevarata, formata continuu si elaborat, diferita de formele noastre de educatie cu carente si intermitente? Eu recunosc ca nu sunt in stare de un astfel de sacrificiu. Poate este un mare egoism, acela de al avea (copilul) in permanenta, de a ma putea bucura zilnic de surasul lui, evolutia lui, jocul si imaginea lui. Este un egoism sau inconstienta.Plecand de la acest sentiment - al egoismului - o astfel de actiune il vad ca si un sacrificiu. Voi ce ati face? Sfintii Parinti Ioachim si Ana au reusit sa ne fie exemplu perfect pentru tema propusa de site. Educatia crestina, nu este o misiune usoara, DAR va intreb pe toti: voi ve-ati da copilul la manastire pentru o educatie crestina adevarata, formata continuu si elaborat, diferita de formele noastre de educatie cu carente si intermitente?
Eu recunosc ca nu sunt in stare de un astfel de sacrificiu. Poate este un mare egoism, acela de al avea (copilul) in permanenta, de a ma putea bucura zilnic de surasul lui, evolutia lui, jocul si imaginea lui. Este un egoism sau inconstienta.Plecand de la acest sentiment – al egoismului – o astfel de actiune il vad ca si un sacrificiu. Voi ce ati face?

]]> By: Conservatorul http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-35 Conservatorul Mon, 23 Mar 2009 08:13:46 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-35 Subiectul dvs. este inca de actualitate. Ma intreb pentru cat timp, acest subiect ramane de actualitate? De ce?, pentru ca in scurt timp ( ma refer la 5-6 ani), acest subiect va fi din ce in ce mai putin abordat. In Romania, la intrarea in tara, orasul Oradea, s-au montat indicatoare la toate intersectiile, care reprezinta o mana intinsa peste care este aplicata un semn de interzis. Sub semn scrie: " Nu incurajati cersetoria! ". Este evident, fara sa fim ipocriti, ca nu ne face placere sa-i vedem pe acesti oameni, in intersectii, mai cu seama ca ne simtim agresati de ei, DAR acesti oameni exista cu adevarat SI sincer, NU ar trebui sa facem abstractie de ei. Avem parte, cand ii intalnim de tot felul de fete: femei de tigani cu copii in brate, oameni ciungi sau fete clare de betivi, copii pusi de parintii lor, etc. Nu ne place sa-i vedem si ne spunem: statul ar trebui sa faca ceva cu oamenii astia, SAU si mai simplu - incepem sa-i judecam: uite ala este betiv, daca ii dau bani nu face decat sa mearga sa-i bea, sau copilul ala da banii parintilor care ii va bea, etc. Deci nu stiu daca ii ajut, poate chiar ajut sa-si intretina viciile. Cam asa gandesc eu (caci nu-mi permit sa spun ca gandim cu totii la fel). Intr-un timp, inainte sa ofer bani acestor oameni, ii judecam, cui sa dau si cui sa nu dau bani - este un betiv sau este o persoana intr-adevar cu nevoi? Am inteles ca este o greseala. Nu sunt eu in masura sa-i judec. Atata timp cat acesti oameni sunt la vedere, in jurul nostru, avem sansa sa ne aducem aminte de pilda Samarineanului. Nu cred ca Samarineanul s-a intrebat daca omul gasit pe drum este batut, jefuit sau beat crita. La luat pur si simplu, asa cum a fost el si la ajutat. Cu judecata este altcineva, nu noi. De la aceasta mica judecata, nu ma mai uit cum arata omul: betiv, copil, femei, tigan sau ciug - daca am bani ii ofer daca nu, ii ofer o vorba buna si un zimbet sincer. Daca societatea depune eforturi ca acesti oameni sa nu mai apara pe strazi (cu toate ca nu fac nimic pentru ei), cu siguranta ca pilda Samarineanului va ramane o poveste spusa doar in Biserica, de preoti, fara sa mai fie prezenta in viata noastra de zi cu zi. Sunt sigur ca intr-un timp scurt acestia nu vor mai fi lasati sa apara pe strazi, fiind "vanati" de autoritati sub pretextul ca nu fac cinste. Asta nu inseamna ca ei nu vor mai exista, dar vor sta ascunsi pe unde vor putea si vor fi intr-o permanenta fuga de autoritati. Odata cu disparitia,mascata, a acestui fenomen se va stinge si oportunitatea noastra de a fi niste mici samarineni. Pana atunci eu mi-am propus sa-i ajut pe acesti oameni, atata cat pot, incercand sa nu-i mai judec - cu judecata este altcineva care ne priveste. Voi dragii mei, sa faceti cum va dicteaza constiinta. Va multumesc ca mi-ati oferit oportunitatea sa-mi scriu gandurile pe acest site. " Doamne ajuta!" Subiectul dvs. este inca de actualitate. Ma intreb pentru cat timp, acest subiect ramane de actualitate? De ce?, pentru ca in scurt timp ( ma refer la 5-6 ani), acest subiect va fi din ce in ce mai putin abordat. In Romania, la intrarea in tara, orasul Oradea, s-au montat indicatoare la toate intersectiile, care reprezinta o mana intinsa peste care este aplicata un semn de interzis. Sub semn scrie: ” Nu incurajati cersetoria! “. Este evident, fara sa fim ipocriti, ca nu ne face placere sa-i vedem pe acesti oameni, in intersectii, mai cu seama ca ne simtim agresati de ei, DAR acesti oameni exista cu adevarat SI sincer, NU ar trebui sa facem abstractie de ei. Avem parte, cand ii intalnim de tot felul de fete: femei de tigani cu copii in brate, oameni ciungi sau fete clare de betivi, copii pusi de parintii lor, etc. Nu ne place sa-i vedem si ne spunem: statul ar trebui sa faca ceva cu oamenii astia, SAU si mai simplu – incepem sa-i judecam: uite ala este betiv, daca ii dau bani nu face decat sa mearga sa-i bea, sau copilul ala da banii parintilor care ii va bea, etc. Deci nu stiu daca ii ajut, poate chiar ajut sa-si intretina viciile. Cam asa gandesc eu (caci nu-mi permit sa spun ca gandim cu totii la fel). Intr-un timp, inainte sa ofer bani acestor oameni, ii judecam, cui sa dau si cui sa nu dau bani – este un betiv sau este o persoana intr-adevar cu nevoi? Am inteles ca este o greseala. Nu sunt eu in masura sa-i judec. Atata timp cat acesti oameni sunt la vedere, in jurul nostru, avem sansa sa ne aducem aminte de pilda Samarineanului. Nu cred ca Samarineanul s-a intrebat daca omul gasit pe drum este batut, jefuit sau beat crita. La luat pur si simplu, asa cum a fost el si la ajutat. Cu judecata este altcineva, nu noi. De la aceasta mica judecata, nu ma mai uit cum arata omul: betiv, copil, femei, tigan sau ciug – daca am bani ii ofer daca nu, ii ofer o vorba buna si un zimbet sincer. Daca societatea depune eforturi ca acesti oameni sa nu mai apara pe strazi (cu toate ca nu fac nimic pentru ei), cu siguranta ca pilda Samarineanului va ramane o poveste spusa doar in Biserica, de preoti, fara sa mai fie prezenta in viata noastra de zi cu zi. Sunt sigur ca intr-un timp scurt acestia nu vor mai fi lasati sa apara pe strazi, fiind “vanati” de autoritati sub pretextul ca nu fac cinste. Asta nu inseamna ca ei nu vor mai exista, dar vor sta ascunsi pe unde vor putea si vor fi intr-o permanenta fuga de autoritati. Odata cu disparitia,mascata, a acestui fenomen se va stinge si oportunitatea noastra de a fi niste mici samarineni. Pana atunci eu mi-am propus sa-i ajut pe acesti oameni, atata cat pot, incercand sa nu-i mai judec – cu judecata este altcineva care ne priveste. Voi dragii mei, sa faceti cum va dicteaza constiinta. Va multumesc ca mi-ati oferit oportunitatea sa-mi scriu gandurile pe acest site. ” Doamne ajuta!”

]]> By: Ioan http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-34 Ioan Sun, 22 Mar 2009 01:05:39 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-34 Eu asa i-am raspuns persoanei respective, tanar cam la 20 si ceva de ani. Eram cu fica mea asteptand cu masina semaforul la o intersectie; i-am explicat ficei mele punctual meu de vedere si mi-a spus “hai mai tati da-i un dolar ca uite la el saracu ce amarat e” Dupa aia, daca m-a rugat fica mea, i-am dat un dolar; dar nu era in situatia sa moara de foame sau asa ceva; poate ca situatia prin care trecea sa-l fi facut sa vada ce e de valoare si ce nu. Eu asa i-am raspuns persoanei respective, tanar cam la 20 si ceva de ani. Eram cu fica mea asteptand cu masina semaforul la o intersectie; i-am explicat ficei mele punctual meu de vedere si mi-a spus “hai mai tati da-i un dolar ca uite la el saracu ce amarat e” Dupa aia, daca m-a rugat fica mea, i-am dat un dolar; dar nu era in situatia sa moara de foame sau asa ceva; poate ca situatia prin care trecea sa-l fi facut sa vada ce e de valoare si ce nu.

]]> By: nicolael http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-33 nicolael Wed, 18 Mar 2009 16:57:22 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-33 Uneori pentru a ne simti comfortabili cu decizia noastra incercam sa o justificam moral. Fa binele si fugi de rau este ca un fir rosu in Sfinta Scriptura. Domnul Iisus Hristos ne recomanda sa facem milostenie si bine celor din jurul nostru fara a-i judeca. Despre acesti frati ai mei prea mici' si intelesul mai restrans al expresiei va recomand sa cititi articolul Parintelui Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu: http://www.ziarullumina.ro/articole;839;1;19757;0;Judecata-dupa-fapte.html Din pacate uitam ca aceia pe care ii vedem pe strada cersind sunt vicitmele unei societati secularizate, unde Dumnezeu este predicat doar in biserica. In manifestarea ei spre lume, adeseori biserica de aici a fost limitata in lucrarea ei la dimensiunea ei sociala( o cantina sociala). Ne intrebam de ce acel om a ajuns in acea stare, (parea sanatos trupeste dar alienat altfel). Valorile morale ale societatii au fost alterate iar familia nu mai este o entitate sacra 'un singur trup' cum spune Domnul Iisus Hristos. Acestia adeseori sunt niste obiditi ai soartei, victime ai abandonului familial. Poate fi doar o explicatie... Oricum raman la opinia ca binele trebuie facut. In paranteza fiind spus ...ca si cetatean al acestei tari si avand un serviciu ii faci deja un bine achitandu-ti taxele. Uneori pentru a ne simti comfortabili cu decizia noastra incercam sa o justificam moral. Fa binele si fugi de rau este ca un fir rosu in Sfinta Scriptura. Domnul Iisus Hristos ne recomanda sa facem milostenie si bine celor din jurul nostru fara a-i judeca.
Despre acesti frati ai mei prea mici’ si intelesul mai restrans al expresiei va recomand sa cititi articolul Parintelui Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu:
http://www.ziarullumina.ro/articole;839;1;19757;0;Judecata-dupa-fapte.html

Din pacate uitam ca aceia pe care ii vedem pe strada cersind sunt vicitmele unei societati secularizate, unde Dumnezeu este predicat doar in biserica. In manifestarea ei spre lume, adeseori biserica de aici a fost limitata in lucrarea ei la dimensiunea ei sociala( o cantina sociala). Ne intrebam de ce acel om a ajuns in acea stare, (parea sanatos trupeste dar alienat altfel). Valorile morale ale societatii au fost alterate iar familia nu mai este o entitate sacra ‘un singur trup’ cum spune Domnul Iisus Hristos. Acestia adeseori sunt niste obiditi ai soartei, victime ai abandonului familial. Poate fi doar o explicatie… Oricum raman la opinia ca binele trebuie facut. In paranteza fiind spus …ca si cetatean al acestei tari si avand un serviciu ii faci deja un bine achitandu-ti taxele.

]]> By: Ioan http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-32 Ioan Wed, 18 Mar 2009 06:43:18 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-32 “Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” Intrebarea mea e legata de persoanele carora sintem inclinati sa le facem o pomana; de multe ori vedem in intersectii sau in fata magazinelor oameni cersind in mod pasiv (daca cer ceva, e ilegal, aggressive begging sau cam asa ceva, din cite stiu eu); in text Domnul Isus Cristos face referire la “acesti frati ai mei, prea mici”; cum se intelege aceasta, trebuie sa fim selectivi cu privire la persoanele respective, si ajutam doar pe cei ce poarta respect lui Dumnezeu si arata respect simbolurilor crestine? Odata unul m-a intrebat intr-un mod ce l-am considerat obraznic “would you like to share a dollar?” Dupa cum era imbracat cu tatuaje, inele in nas si lanturi, parea unul ce considera acest mod de viata ca o optiune valida, nu o situatie nefericita in care s-a intimplat sa ajunga (nu conteaza din vina cui). Eu i-am zis ca nu, pt ca nu am avut impresia ca “we share some common ideeas” Dumneavoastra ce parere aveti? “Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”
Intrebarea mea e legata de persoanele carora sintem inclinati sa le facem o pomana; de multe ori vedem in intersectii sau in fata magazinelor oameni cersind in mod pasiv (daca cer ceva, e ilegal, aggressive begging sau cam asa ceva, din cite stiu eu); in text Domnul Isus Cristos face referire la “acesti frati ai mei, prea mici”; cum se intelege aceasta, trebuie sa fim selectivi cu privire la persoanele respective, si ajutam doar pe cei ce poarta respect lui Dumnezeu si arata respect simbolurilor crestine? Odata unul m-a intrebat intr-un mod ce l-am considerat obraznic “would you like to share a dollar?” Dupa cum era imbracat cu tatuaje, inele in nas si lanturi, parea unul ce considera acest mod de viata ca o optiune valida, nu o situatie nefericita in care s-a intimplat sa ajunga (nu conteaza din vina cui). Eu i-am zis ca nu, pt ca nu am avut impresia ca “we share some common ideeas” Dumneavoastra ce parere aveti?

]]> By: Elena http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-31 Elena Wed, 18 Mar 2009 05:47:21 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-31 Eu mi-am exprimat opinia doar ca orice parinte ingrijorat, dar cum nu sunt de nici un fel adepta unei ortodoxii “originale”, pentru nimic in lume nu am vrut sa va supar sau sa intru in polemica cu Sfintia Voastra. Asa ca, avand toata consideratia pentru sfatul Sfintiei Voastre, pe de o parte, si in acelasi timp pentru opiniile Parintelui Ioanichie Balan, ale Parintelui Dumitru Staniloaie si ale Parintelui Arsenie Papacioc http://www.scribd.com/doc/2450518/Ne-vorbeste-Pr1-Arsenie-Papacioc-vol-2 asa cum sunt ele rezumate in cartea “Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc Vol.2. (pag 23-24), pe de alta parte, am sa urmez doar calea traditionala (1 Tim. 1, 11-12 ; 1 Cor. 14, 34) si atat…Poate doar, in plus as indrazni sa va rog pe Sfintia Voastra sa va rugati pentru mine sa imi daruiasca mie Dumnezeu intelepciune, discernamant si rabdare. Doamne ajuta! Eu mi-am exprimat opinia doar ca orice parinte ingrijorat, dar cum nu sunt de nici un fel adepta unei ortodoxii “originale”, pentru nimic in lume nu am vrut sa va supar sau sa intru in polemica cu Sfintia Voastra. Asa ca, avand toata consideratia pentru sfatul Sfintiei Voastre, pe de o parte, si in acelasi timp pentru opiniile Parintelui Ioanichie Balan, ale Parintelui Dumitru Staniloaie si ale Parintelui Arsenie Papacioc
http://www.scribd.com/doc/2450518/Ne-vorbeste-Pr1-Arsenie-Papacioc-vol-2
asa cum sunt ele rezumate in cartea “Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc Vol.2. (pag 23-24), pe de alta parte, am sa urmez doar calea traditionala (1 Tim. 1, 11-12 ; 1 Cor. 14, 34) si atat…Poate doar, in plus as indrazni sa va rog pe Sfintia Voastra sa va rugati pentru mine sa imi daruiasca mie Dumnezeu intelepciune, discernamant si rabdare. Doamne ajuta!

]]> By: nicolael http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-30 nicolael Tue, 17 Mar 2009 16:56:30 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-30 Se pare ca + Parintele Ghelasie (Domnul sa-l odihneasca-n pace!) foloseste un limbaj oarecum greoi in scrierile sale, dar aceasta nu-l desfiiinteaza. Din ce am citit dansul incearca identificarea sensului pentru crestinul ortodox fara pretentia de a-si impune viziunea sa si altora. Despre parintele Ghelasie si lucrarile sale va recomand sa cititi o recenzie facuta de IPS Sa Mitropolitul Serafim Joanta http://www.parintele-ghelasie.net/repereiconice.htm Se pare ca + Parintele Ghelasie (Domnul sa-l odihneasca-n pace!) foloseste un limbaj oarecum greoi in scrierile sale, dar aceasta nu-l desfiiinteaza. Din ce am citit dansul incearca identificarea sensului pentru crestinul ortodox fara pretentia de a-si impune viziunea sa si altora.
Despre parintele Ghelasie si lucrarile sale va recomand sa cititi o recenzie facuta de IPS Sa Mitropolitul Serafim Joanta http://www.parintele-ghelasie.net/repereiconice.htm

]]> By: Elena http://sfantatreimebc.org/edu/pagina-parin%c8%9bilor/#comment-29 Elena Tue, 17 Mar 2009 04:24:36 +0000 http://sfantatreimebc.org/edu/?page_id=168#comment-29 Frumoasa biblioteca! Felicitari! Totusi, cartea “Medicina Isihasta” a Parintelui Ghelasie Gheorghe apartine cumva cu totul si cu totul altei categorii decat celelalte volume din biblioteca…Acum nu vreau sa deschid nu stiu ce discutie teologico-filozofica despre isihasm, smerenie, falsa modestie, eruditie, intelectualism etc. Nu numai pentru faptul ca este intens controversata, dar – simplu, cat se poate de simplu - sunt curioasa cati dintre parintii care au citit aceasta carte au inteles ceva , sau si-au putut crea o idée coerenta despre ce este si ce vrea aceasta medicina isihasta, ce origini are, ce aplicabilitate, sau in ce masura poate fi ea asociata ortodoxiei. Si ca sa nu mai lungesc vorba si sa ajungem cumva sa nu vedem padurea din cauza copacilor: cati parinti ar include in mod responsabil aceasta carte pe lista cartilor recomandate copiilor lor spre studiu? Sau macar ar recomanda-o prietenilor…sau dusmanilor! Doamne fereste, sa nu fie! Va rog sa ma iertati, daca v-am suparat cu ceva! Frumoasa biblioteca! Felicitari! Totusi, cartea “Medicina Isihasta” a Parintelui Ghelasie Gheorghe apartine cumva cu totul si cu totul altei categorii decat celelalte volume din biblioteca…Acum nu vreau sa deschid nu stiu ce discutie teologico-filozofica despre isihasm, smerenie, falsa modestie, eruditie, intelectualism etc. Nu numai pentru faptul ca este intens controversata, dar – simplu, cat se poate de simplu – sunt curioasa cati dintre parintii care au citit aceasta carte au inteles ceva , sau si-au putut crea o idée coerenta despre ce este si ce vrea aceasta medicina isihasta, ce origini are, ce aplicabilitate, sau in ce masura poate fi ea asociata ortodoxiei. Si ca sa nu mai lungesc vorba si sa ajungem cumva sa nu vedem padurea din cauza copacilor: cati parinti ar include in mod responsabil aceasta carte pe lista cartilor recomandate copiilor lor spre studiu? Sau macar ar recomanda-o prietenilor…sau dusmanilor! Doamne fereste, sa nu fie! Va rog sa ma iertati, daca v-am suparat cu ceva!

]]>